Activitatea închirierii de birouri din București a fost influențată semnificativ de deciziile marilor companii de adoptare la scară largă a muncii de acasă. Stocul de spații de birouri a continuat să crească în 2020, fiind finalizate noi proiecte cu o suprafață totală de 155.000 de metri pătrați.
Bucureștiul are cea mai mare piață de birouri la nivel național, atingând un stoc total de 2,95 de milioane mp la finalul anului 2020. Dezvoltatorii se bazează pe o revenire graduală a angajaților în clădirile de birouri în acest an, pe măsură ce campania de vaccinare și măsurile de protecție împotriva virusului sunt implementate la scară largă.
Analiștii estimează că aproximativ un sfert din angajații marilor companii internaționale vor continua să lucreze de acasă pe termen nedeterminat.
Perioada de pandemie a afectat piața de închirieri de birouri, care a înregistrat cel mai scăzut progres din anul 2015 până în prezent. Volumul de tranzacții a totalizat aproximativ 240.000 mp în 2020, nivel similar cu cel din 2015, potrivit agenției imobiliare CBRE România. Aproximativ 140.000 mp au fost reprezentați de tranzacții de relocări și pre-închirieri din partea companiilor care au decis să își schimbe spațiul de birouri ocupat în prezent.
Cele mai active industrii au fost IT&C și industria bunurilor de consum și leisure, care au generat peste 50% din cererea netă pe piața de birouri, potrivit CBRE Research. Totodată, dezvoltatorii care au reușit să atragă peste 50% din cererea netă au fost: One United, cu aproape 30% din cerere, urmat de Globalworth, Vastint și Speedwell.
„Spre comparație, anul trecut, multe companii au ales să aștepte sau să amâne luarea unei decizii atât de importante precum schimbarea biroului. Acest trend a fost mai puțin vizibil în România față de țările din Europa Centrală și de Est, având în vedere că 60% din volumul tranzacționat în București a fost reprezentat de relocări”, a spus Tudor Ionescu, head of advisory & transaction, Office, la CBRE România, potrivit unui comunicat.
În cursul acestui an, alți aproximativ 250.000 mp de birouri vor fi livrați, jumătate dintre aceste spații fiind deja pre-închiriate, potrivit CBRE.