Topul proiectelor de birouri din București cu livrare în 2021

Piața birourilor din București ajunsese la un stoc total de peste 3,3 milioane de metri pătrați la finalul lunii septembrie, pe fondul finalizării a șapte clădiri care însumează peste 120.000 de metri pătrați în primele nouă luni ale anului. Până la sfârșitul acestui an se vor mai adăuga încă 40.000 de metri pătrați de noi spații office, iar ritmul livrărilor de proiecte de birouri va rămâne consistent pe parcursul anului 2021.

Efectele crizei sanitare pe piața de birouri din București se resimt mai mult la nivelul proiectelor care nu au demarat încă faza de construire. Atractivitatea noilor proiecte va depinde într-o anumită măsură și de facilitățile oferite chiriașilor într-un context hibrid care va combina munca de la distanță cu cea din birouri.

„Momentan, proiectele care sunt în construcție vor fi livrate la timp, cu întârzieri de până la două luni, nu mai mult. Cele a căror construcție nu a început încă sunt sub semnul întrebării ca termen de livrare, având în vedere că cererea netă a scăzut în primele nouă luni la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat Claudia Cetățoiu, senior consultant office department la agenția de consultanță imobiliară JLL România.

Good to know

Cu 80.000 de metri pătrați mai puțin decât în 2019 va fi suprafața totală de spații de birouri din acest an

Suprafața totală de spații de birouri din acest an va scădea cu aproape 80.000 de metri pătrați față de rezultatul din 2019. Agenția estimează că anul acesta se va încheia cu noi proiecte de birouri care acoperă 200.000 de metri pătrați. Rata de neocupare a spațiilor va crește ușor la 9,5%.

În zona de închirieri, volumul tranzacționat a scăzut cu 40%, până la 160.000 de metri pătrați, în primele trei trimestre ale anului, conform datelor furnizate de firma de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate.

Aproximativ jumătate dintre angajați ar putea reveni la birou până spre mijlocul anului viitor, însă evoluția este incertă și depinde de modul în care autoritățile locale și internaționale vor gestiona riscurile generate de pandemia de coronavirus. Între timp, companii din zona de tehnologie și servicii financiare, care generau mare parte din cererea pentru spații de birouri, și-au adaptat procesele la munca de la distanță.

În cazul proiectelor neîncepute, ritmul de dezvoltare s-a modificat având în vedere schimbările în structura cererii, astfel încât, începând cu 2022, piața va înregistra un ritm mai scăzut de livrări noi, sugerează Mădălina Cojocaru, partner – office agency la firma de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

„Anul 2021 se anunță a fi un nou an consistent din perspectiva livrărilor, cu peste 200.000 de metri pătrați de birouri anunțați pentru București și circa 100.000 de metri pătrați în orașele regionale. Aceste proiecte sunt, în cea mai mare parte, începute dinainte de pandemie și au o serie de contracte de preînchiriere semnate”, a declarat Cojocaru pentru Real Estate Magazine.

Clasamentul proiectelor de birouri așteptate în 2021 pe piața din București

Cele mai mari proiecte de birouri din București cu data de livrare în 2021 sunt localizate în zona de centru-vest și nord a Capitalei.

În noul pol al birourilor din zona Expoziției, dezvoltatorul Portland Trust estimează că va livra în vara lui 2021 complexul J8 Office Park. Proiectul, cu o suprafață închiriabilă totală de 46.000 de metri pătrați, a atras deja producătorul de jocuri video Ubisoft, care va ocupa aici 28.000 de metri pătrați. J8 Office Park va include diverse facilități pentru angajații din birouri, precum restaurante, săli de gimnastică și sisteme de încărcare pentru vehicule electrice.

j8 office park - Topul proiectelor de birouri din București cu livrare în 2021

Dezvoltatorul a mai finalizat în zona Expoziției proiectul Expo Business Park, cu suprafața de 40.000 de metri pătrați, în anul 2019.

În apropiere de cartierul exclusivist Cotroceni, One United Properties va livra prima fază din proiectul său mixt, One Cotroceni Park. Dezvoltatorul urmează să livreze 45.000 de metri pătrați de birouri din cei 80.000 de metri pătrați prevăzuți în proiect. Ansamblul va mai include 15.000 de metri pătrați de spații comerciale și o componentă rezidențială cu aproximativ 800 de apartamente care vor fi dezvoltate etapizat.

one cotroceni park - Topul proiectelor de birouri din București cu livrare în 2021

La începutul toamnei, compania preînchiriase deja 50% din prima fază a clădirilor de birouri. Parcul de birouri va avea forma literei L, ceea ce permite flexibilitate în închirierea de spații pornind de la 1.000 de metri pătrați și până la 9.000 de metri pătrați. Complexul va include facilități multiple pentru angajați, de la spații comerciale și de servicii, la piste exterioare pentru alergat și mers cu bicicleta.

Pentru a finanța investiția în parcul de birouri, dezvoltatorul a încheiat o majorare de capital de 25 de milioane de euro, la care au contribuit investitori deja implicați în One Cotroceni Park.

Dezvoltatorul local Forte Partners este așteptat să finalizeze anul viitor prima fază din proiectul de birouri U-Center. Aflat în apropiere de parcurile Tineretului și Carol, complexul va include 32.828 de metri pătrați de spații închiriabile în prima fază, la care se vor adăuga încă 33.181 de metri pătrați în cea de-a doua fază de dezvoltare. Compania lucrează în paralel la dezvoltarea clădirilor de birouri Tandem și Matei Millo, în apropiere de Calea Victoriei din centrul orașului.

SVD1 - Topul proiectelor de birouri din București cu livrare în 2021

Printre facilitățile incluse pentru angajați se numără terasele private, infrastructura de încărcare pentru mașini electrice, interfețe smart pentru sălile de ședințe și sistemul smart pentru alocarea de aer proaspăt în birouri.

În cel de-al treilea trimestru din 2021, dezvoltatorul local River Development estimează că va livra încă două clădiri de birouri în complexul mixt Sema Parc. Cele două clădiri vor avea o suprafață închiriabilă totală de 31.524 de metri pătrați. Clădirea Londra oferă birouri pe o suprafață de 21.347 de metri pătrați, în timp ce clădirea Oslo are o suprafață închiriabilă totală de 10.177 de metri pătrați. În ultimii doi ani, River Development a mai livrat peste 38.000 de metri pătrați de spații de birouri în Sema Parc prin clădirile Bruxelles, Paris și Berlin.

Sema Parc LondonOslo vedere laterala 02 - Topul proiectelor de birouri din București cu livrare în 2021

River Development integrează noile clădiri în proiectul mixt Sema Parc cu o suprafață construită totală de 964.800 de metri pătrați, dintre care 54% vor fi spații de birouri, în timp ce componenta rezidențială va reprezenta 32%. Restul va fi reprezentat de facilități comerciale și de divertisment, dar și de unități cu utilitate publică precum o școală și un spital.

Țiriac Imobiliare va finaliza anul viitor proiectul Țiriac Tower în apropiere de Piața Victoriei. Clădirea, cu o suprafață închiriabilă totală de 16.472 de metri pătrați, va oferi compartimentări flexibile, între 500 și 2.000 de metri pătrați. La toate acestea se adaugă zonele de terase care vor totaliza 700 de metri pătrați.

tiriac tower - Topul proiectelor de birouri din București cu livrare în 2021

Portofoliul companiei din zona imobiliară este evaluat la peste 300 de milioane de euro și include birouri, locuințe, spații comerciale și terenuri pentru dezvoltări viitoare.

Tot în zona centrală, Atenor Group va livra proiectul Dacia One, cu o suprafață închiriabilă de 15.800 de metri pătrați. Proiectul include renovarea unei vile și păstrarea fațadei de patrimoniu a unui fost teatru care va face parte din ansamblul de birouri. Clădirea va fi ocupată de ING Tech, hub-ul de dezvoltare software al grupului financiar ING.

dacia one - Topul proiectelor de birouri din București cu livrare în 2021

În piața de birouri de la nivel național, cea mai mare livrare din 2021 este așteptată în Timișoara. Iulius & Atterbury Europe vor finaliza aici cea mai înaltă clădire de birouri din România. UBC 0 va avea o înălțime de 155 de metri, 27 de etaje și o suprafață totală închiriabilă de 52.000 de metri pătrați.

Clădirea va fi integrată în complexul mixt Iulius Town Timișoara, în care componenta de birouri va totaliza 130.000 de metri pătrați.

Material publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.34.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply