Startup-ul imobiliar The Mavers, lansat cu o investiție de 300.000 de euro

Ovidiu Posirca

, Real News

The Mavers, un startup din zona imobiliară, a fost lansat în urma unei investiții inițiale de 300.000 de euro.

Compania a fost fondată de Alexandru Boghiu, fost digital&tech director în cadrul CBRE Romania, și Radu Gogoașă, specializat pe dezvoltare de produs cu experiență în România și Marea Britanie.

Noul startup este specializat pe proiecte de data science și digitalizarea companiilor imobiliare.

„Primul proiect al companiei este Mavers Analytics Technologies (MAT), o platformă de data science care este formata din două elemente – data warehouse-ul care colectează informații din numeroase surse, precum site-urile dezvoltatorilor sau datele publice ale instituțiilor guvernamentale, și algoritmii de machine learning și inteligență artificială care procesează acest set de date la un nivel granular foarte ridicat”, a spus Boghiu.

The Mavers lucrează deja la dezvoltarea unei platforme digitale pentru divizia rezidențială a grupului de construcții Bog’Art.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply