Hödlmayr Logistics: „Dacă toamna nu va aduce alte evenimente neprevăzute, putem pleca de la premisa că și piața își va reveni“

Ovidiu Posirca

, Real Market

Hödlmayr Logistics Romania, furnizorul de logistică în sectorul auto, mizează pe o revenire treptată a pieței în perioada următoare după ce industria a resimțit efectele pandemiei de coronavirus din primăvară.

Compania a continuat investițiile și a lansat o conexiune feroviară proprie, direct de la sediul filialei din Bascov. Astfel, capacitatea săptămânală de încarcare este de peste 1.500 de vehicule.

„Prima jumătate a acestui an a fost puternic afectată de Covid-19, iar revenirea pieței a avut loc într-o perioadă în mod normal foarte volatilă, și anume perioada de vară. Dacă toamna nu va aduce alte evenimente neprevăzute, putem pleca de la premisa că și piața își va reveni”, a spus Tamer Sen, director general al Hödlmayr Logistics Romania.

La nivel local, Hödlmayr are o flotă de peste 100 de transportoare speciale, iar în Bascov are capacitate de garare pentru aproximativ 3.000 de vehicule. Compania spune că vrea să transforme locația sa din România într-un hub internațional de unde pot fi distribuite mașini spre vest și spre est. 

Filiala din România a înregistrat afaceri de 33 de milioane de euro în anul 2019, în creștere cu 30% față de anul precedent. La nivel internațional, cifra de afaceri s-a ridicat la 300 de milioane de euro. Hödlmayr are operațiuni în 16 țări și angajează peste 2.000 de persoane.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply