Aeroportul din sudul Berlinului va fi deschis în 2020, cu 9 ani întârziere

Ovidiu Posirca

, Real News

Aeroportul Berlin Brandenburg (BER) este în faza finală de dezvoltare, constructorii finalizând recent cel de-al doilea terminal din cadrul proiectului care s-a confurntat cu amânări succesive în procesul de construcție.

Terminalul, denumit T2, are o capacitate de 6 milioane de pasageri pe an, iar întreg aeroportul va putea procesa între 28 și 30 de milioane de pasageri anual.

Lucrările de construcție la noul aeroport, situate la 18 kilometri sud de Berlin, au început în 2006 și ar fi trebuit să fie finalizate în 2011. Însă, proiectul a suferit șase amânări.

Acum, operatorul viitorului aeorport a precizat că deschiderea va avea loc în octombrie 2020. Compania a anunțat o nouă investiție de 770 de milioane de euro pentru continuarea dezvoltării, astfel încât costul total pentru dezvoltarea noului aeroport din Berlin se va ridica la peste 7 miliarde de euro.

”Ne-a luat ani de zile să facem ordine în dezastrul construcției BER”, a spus Engelbert Lütke Daldrup, CEO al aeroportului.

Al doilea terminal are un design simplu, în comparație cu primul terminal, unde au fost folosite inserții de lemn și podele din piatră naturală.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply