Oficial: Metroul din Drumul Taberei, deschis la finalul lui 2019, spre Otopeni în 2023

Magistrala 5 de metrou (Eroilor-Drumul Taberei) ar urma să primească primii călători la finalul acestui an, potrivit unui oficial al Guvernului.

Metroul din Drumul Taberei va fi finalizat în acest an, ”nici nu punem în discuție acest lucru”, a spus Dragoș Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

”La sfârşitul lunii noiembrie se vor face toate acele probe, iar la începutul lunii decembrie să punem şi în funcţiune acel tronson de metrou”, a spus secretarul de stat, citat de Agerpres. Acesta a adăugat că întârzierile la acest proiect au fost cauzat de contestarea licitației privind sistemul de automatizare.

În schimb, Metrorex ar urma să lanseze în acestă vară licitația pentur al doilea tronson din Magistrala 6 (Otopeni – 1 Mai).

Dumitru Șodolescu, directorul Metrorex, a sugerat că metroul spre Aeroportul ”Henri Coanda” ar putea fi gata cel mai devreme la finalul anului 2023, dacă nu vor exista contestații.

Între timp, operatorul rețelei de metrou vrea să extindă Magistrala 2 din zona Pipera  și să adauge noi ieșiri la stațiile Aurel Vlaicu și Pipera pe fondul aglomerației foarte mari. Zona de nord a Capitalei a devenit în ultimii ani cel mai mare pol de birouri din București deservit de o singură linie de metrou.

Leave a Reply