Grupul imobiliar turc Caba Group va investi 100 de milioane de euro în extinderea proiectului 102 The Address din zona Barbu Văcărescu.
Compania a achiziționat deja un teren de 20.000 de metri pătrați lângă ansamblul mixt aflat în dezvoltare.
”Obiectivul este de a veni în întâmpinarea interesului substanțial pe care îl manifestă companiile pentru poziționarea spațiilor de lucru în această zonă, dar și de a oferi funcții comerciale complementare. Componenta rezidențială rămâne dominantă, cu atât mai mult cu cât cererea de unități locative în această zona este în creștere”, precizează compania într-un comunicat.
Proiectul aflat în dezvoltare va include 273 de apartamente, un spațiu comercial de 2.916 mp și 12 birouri spațioase. Până în prezent, compania a vândut 150 de apartamente.