Piața imobiliară prime din Paris înregistrează prețuri în creștere, cerere puternică

Ovidiu Posirca

, Real News

Piața imobiliară prime din Paris va înregistra o cerere puternică pentru proprietăți în acest an după ce pe parcursul anului 2018 au crescut prețurile și vânzările, potrivit unei noi analize.

Prețurile au crescut cu 5,3% în 2018, conform raportului realizat de către firma de consultanță imobiliară Knight Frank. În 2017, prețurile au crescut cu 12% și vânzările cu 14,9%. În cazul proprietăților prime, prețurile vor crește în acest an cu 6%, plasând capitala franceză peste Londra, New York sau Hong Kong.

”Paris, datorită istoriei sale, nu are suprafețe industriale largi care pot oferi posibilitățile de regenerare oferite de Londra. În plus, regulile stricte de autorizare limitează dezvoltarea și în afara zonei La Defense, majoritatea locațiilor permit construirea a maximum șase etaje”, a spus Roddy Aris, international residential sales associate la Knight Frank. Acesta adaugă faptul că Parisul este o piață a vânzătorilor de proprietăți și că stocul redus scos la vânzare permite tranzacționarea unui apartament într-o săptămâna de la lansarea ofertei.

Cele mai scumpe prețuri care pornesc de la 16.000 de euro pe metru pătrat și ajung la 30.000 euro/mp se găsesc în arondismentele 4,6,7 și 8.

Anumite locații din arondismentele 2, 10 și 11 au prețuri de până la 12.000 euro/mp.

Raportul agenției relevă faptul că investitorii din Orientul Mijlociu preferă imobilele din zona Champs-Elysees, și proprietăți din arondismentele 8 și 16 unde există apartamente mari cu suprafețe de 250 mp.

Cumpărătorii din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii se uită la arondismentele 6 și 7, locații unde există restaurante premium și galerii de artă.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply