Sectorul imobiliar comercial a înregistrat investiții de peste 300 de milioane de euro în prima jumătate a anului, iar ritmul crescut de
(A) Alexandrion Group, cel mai mare producător de băuturi spirtoase şi vinuri din România, anunţă lansarea Alexandrion Flavour Collection, care,
Rețeaua United Business Center din ansamblul mixed-use Palas Iași a semnat un parteneriat cu EPAM Systems, care a inaugurat un birou în clădirea
Alukönigstahl România, subsidiara locală a liderului european pe piața sistemelor din aluminiu, PVC și oțel, a anunțat că în primele 9 luni a
Grupul imobiliar NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, a anunțat că va dezvolta primul său proiect
Antreprenorul Mădălin Tomescu, specializat pe segmentul producției de mobilier, a lansat Kuziini, primul concept-store de bucătării pe comandă în
Volumul tranzacțiilor cu terenuri este afectat de blocajele din zona urbanistică și nevoia investitorilor de mai multă claritate în acest sens,
Dezvoltatorul local de spații industriale și logistice Element Industrial a demarat o investiție de peste 25 de milioane de euro pe un teren de
Dezvoltatorul imobiliar local One United Properties va plăti dividende de 32,5 milioane de lei în numerar, echivalentul a 0,02273 lei pe acțiune,
Compania Impact Developer & Contractor a anunțat că are în plan să activeze dezvoltarea a 2.707 unități până la sfârșitul anului în cadrul



















