Dezvoltatorul imobiliar Hagag își diversifică operațiunile în România și debutează în sectorul energetic prin achiziția companiei românești BTD Distribuție și Furnizare, specializată în execuția infrastructurii, distribuția și furnizarea de gaze naturale.
În urma achiziției se va lansa noua divizie locală, care va opera sub-brandul Hagag Energy.
Compania vizează extinderea pe segmentele de activitate din domeniul energiei printr-un plan de investiții etapizate în valoare de peste 400 de milioane de euro.
Yitzhak Hagag, Co-fondator și Președinte al Consiliului de Administrație al Hagag, a spus: „Activitatea de distribuție și furnizare a gazelor naturale este, pentru noi, un prim punct de plecare, viziunea globală vizând diversificarea și extinderea prezenței noastre pe cât mai multe segmente ale industriei energetice, în linie cu abordarea pe care o avem și în domeniul imobiliar”.
Hagag va porni cu un portofoliu de 67 de contracte de concesiune pentru serviciul public de distribuție a gazelor naturale, care includ proiectare, execuție și operare de rețele. În prezent, BTD Distribuție și Furnizare operează trei rețele de distribuție finalizate, are 21 în faza de proiectare, 23 în execuție și 20 în diverse etape de avizare. Obiectivul este punerea în funcțiune a unui total de 64 de noi rețele în următoarele 24 de luni.
Prin divizia Hagag Energy, compania intenționează să creeze minim 200 de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului 2027. De asemenea, estimează o creștere de cel puțin 35% a numărului de clienți activi generați de activitatea de distribuție și furnizare a gazelor naturale.




















