Raport: Aproape 9 din 10 județe atractive pentru investiții industriale, pe fondul extinderii pieței logistice

România își consolidează poziția pe harta europeană a investițiilor industriale și logistice, susținută de costuri competitive, cerere în creștere și dezvoltarea infrastructurii, potrivit unui raport Colliers.

Aproape 9 din 10 județe din țară sunt incluse în categoria regiunilor europene atractive pentru investiții industriale, în contextul în care companiile își regândesc lanțurile de producție și distribuție. România este deja a treia piață din regiunea Europei Centrale și de Est după stocul de spații industriale moderne, care depășește 8 milioane mp la începutul anului 2026, cu alte aproximativ 450.000 mp în construcție.

Cererea a atins un nou maxim în 2025, cu aproape 1 milion mp închiriați, aproape dublu față de anul precedent, semnalând reziliența pieței în pofida incertitudinilor economice. În paralel, segmentul de producție a câștigat teren, ajungând la cel puțin 20% din cererea anuală, comparativ cu niveluri marginale înainte de 2020.

„Europa Centrală și de Est nu mai este privită doar ca o regiune cu potențial de creștere, ci devine tot mai mult un punct strategic pentru producția europeană”, a declarat Victor Coșconel, partner în cadrul Colliers, adăugând: „Aproape 9 din 10 județe din România sunt incluse în categoria regiunilor atractive pentru investiții industriale, susținute de costuri competitive, acces la forță de muncă și stimulente pentru investiții”.

Indicatorii de piață rămân favorabili, cu o rată de neocupare de circa 5%, chirii prime între 4,5 și 5 euro/mp/lună și randamente investiționale de aproximativ 7,75%, peste alte piețe din regiune.

Pe termen mediu, România ar putea atinge un stoc de 10–12 milioane mp de spații moderne până la finalul deceniului, dacă ritmul actual se menține, consolidându-și statutul de hub industrial regional pentru producție și logistică.

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo