Brandul finlandez de fast-food Hesburger a deschis o nouă unitate în cadrul Cosmopolis Plaza, în urma unei investiții de 1 milion de euro.
Noul restaurant ocupă o suprafață de 223 mp și este dotat cu 30 de locuri în interior, 32 de locuri pe terasă, automate de autoservire și serviciu drive-in. Această facilitate deservește atât cei aproximativ 17.000 de rezidenți ai comunităților Cosmopolis și Evolia, cât și vizitatorii din zonele limitrofe precum Pipera, Tunari sau Otopeni.
Odată cu această inaugurare, lanțul finlandez ajunge la o rețea de 15 restaurante pe piața locală.
Ieva Salmela, Director de Comunicare Internațională & Marketing Hesburger, a spus: „Continuăm să construim pe baza avântului puternic pe care l-am obținut de la intrarea pe piața românească”.
Cosmopolis Plaza reprezintă cel mai mare retail park din zona de nord, având o suprafață de 20.000 mă și peste 70 de magazine și furnizori de servicii. Până în prezent, investițiile totale în proiectul Cosmopolis au depășit pragul de 455 milioane de euro.
Planurile de dezvoltare vizează atingerea unui număr de 12.000 de locuințe și o populație de peste 35.000 de persoane până în anul 2035.






















