Volumul investițiilor industriale a ajuns la 110 milioane de euro, marcând cel mai ridicat volum din regiunea ECE în T3 2024, potrivit unui raport al iO Partners.
Piața industrială din România a atins un stoc total de 7,56 milioane mp, cu 208.300 mp de noi livrări în T3 2024, iar rata de neocupare s-a menținut stabilă la 4,2%. Totodată, cererea netă a fost de 131.200 mp, susținută în principal de companiile de producție.
„Piața imobiliară industrială din România a demonstrat o stabilitate remarcabilă în T3 2024, susținută de cererea robustă din partea companiilor de producție din diverse sectoare. Această reziliență, împreună cu un volum în creștere al investițiilor, subliniază importanța strategică a României ca hub pentru dezvoltare industrială în Europa Centrală și de Est. Datorită avantajelor competitive, România continuă să atragă un interes semnificativ din partea investitorilor locali și internaționali”, a declarat Andrei Bentea, Senior Consultant în cadrul iO Partners România.
Datele agenției mai arată că chiriile prime lunare pentru spații industriale au rămas constante, la 5.00 euro pe mp.