Companiile din România cheltuie până la 15.000 de euro pentru amenajarea spațiului de lucru alocat unui angajat

Alex Moldovan

, Real News

Bucureștiul înregistrează printre cele mai reduse costuri din Europa Centrală și de Est atunci când vine vorba de amenajarea spațiilor de birouri, deși acestea au continuat să crească, înregistrând un avans de 15-20% în ultimul an, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Cu un nivel mediu de 943 euro/mp (hard costs + soft costs), costul înregistrat în București este cu 32% sub nivelul din Varșovia sau Praga, și cu 25% peste cel din Sofia, cea mai ieftină capitală din regiune.

Andrei Ianculescu, head of project management Cushman & Wakefield Echinox: ”Chiar dacă în ultimul an prețul materiilor prime brute nu au mai avut creșteri semnificative, produsele finite care implică cheltuielile cu forța de muncă, cu utilitățile, cu transportul au continuat să se scumpească. Cel mai mare impact asupra costurilor de amenajare a spațiilor de birouri l-au avut costul cu forța de muncă – în condițiile în care în România vorbim anul trecut de o creștere a salariului mediu net cu peste 15% – și costurile cu materialele și echipamentele necesare. Un element important îl reprezintă și cheltuielile necesare pentru implementarea standardelor ESG, o preocupare din ce în ce mai des întâlnită din partea chiriașilor ”.

În funcție de complexitatea proiectului, a materialelor și a soluțiilor utilizate, dar și a sistemelor tehnice și de securitate implementate, bugetele totale pot varia de la circa 700 de euro/metru pătrat până la peste 1.400 de euro/metru pătrat. Costurile cu lucrările de fit-out arhitectura și instalațiile (51%) și cu mobilierul (circa 30%) reprezintă cea mai mare pondere în costul total și au fost impactate cel mai mult de creșterea prețurilor. Sistemele audio-video si tehnologia de IT, precum și serviciile de project management și proiectare reprezintă celelalte componente ale costurilor totale pentru amenajarea spațiilor de birouri.

Un alt element care a avut impact asupra bugetelor alocate pentru amenajarea birourilor o reprezintă schimbările legislative, care impun noi norme în acest domeniu, și putem menționa aici obligativitatea sistemului de detecție incendiu în pardoseală, dar și nevoia de calitate și impact vizual, precum și alinierea la așteptările angajaților.

Presiunea pe costuri se va reduce pe măsură ce inflația încetinește, însă pe fondul incertitidinilor la nivel geopolitic care afectează mediul economic tendința ascendentă se va menține și în perioada următoare.

În același timp, bugetele alocate de companii pentru aceste investiții sunt în creștere având în vedere că schimbările de pe piața de birouri pe fondul adoptării modului hibrid de lucru impun o regândire a spațiilor, dar și investiții mai mari în soluții tehnice. Mai mult decât atât, punerea în practică a standardelor ESG implică costuri inițiale mai ridicate, dar care apoi sunt amortizate prin spații mai eficiente energetic, și cu impact redus asupra mediului.

 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA