Carbochim Cluj și-a relocat activitatea, după o investiție de 5 milioane de euro

Alex Moldovan

, Real News

Carbochim a finalizat procesul de relocare și retehnologizare, demers ce a presupus o investiție de peste 5 milioane de euro, cu obiectivul de a eficientiza activitatea industrială și de a optimiza costurile. Au fost achiziționate echipamente cu un grad ridicat de eficiență și consum redus, care înlocuiesc utilaje cu vechime de peste 50 de ani, și s-au montat panouri fotovoltaice care pot asigura o economie de energie estimată la 18%.

Carbochim, al cărei acționar majoritar este Carbo Europe SRL, parte din grupul IULIUS, este cel mai mare producător de abrazive profesionale din România.   Planurile companiei prevăd o creștere cu 20% a afacerii în următorii 3 ani, ca urmare a eficientizării activității. Compania a fost înființat în 1949, la Cluj-Napoca. Anul trecut a demarat un proces de modernizare și relocare de pe fosta platformă, acolo unde doar 30% din suprafață era utilizată pentru activitatea industrială, restul fiind spații dezafectate și reziduale.

„Secțiile cu care operăm în prezent sunt cele de produs finit. Mai exact, secția de abraziv pe suport, care produce bine-cunoscutul șmirghel, secția corpuri abrazive cu liant ceramic și secția corpuri abrazive cu liant organic și discurile de debitat. Celelalte secții au fost oprite încă din 1996, cum este cazul secției de carbură de siliciu și electrozi siderurgi, și din 1999, secția de electrocorindon. Ambele poluau foarte mult și aveau un consum foarte mare de energie, astfel că au devenit nerentabile. Plus că s-a dezvoltat orașul în jurul fabricii și viitorul ne arăta clar că nu puteai să faci un astfel de produs, cu un astfel de nivel de poluare, în inima orașului. Hotărârea a fost să închidem ce nu este rentabil, pentru a salva restul fabricii,” spune Viorel Popoviciu, Directorul General al Carbochim SA.

Relocarea s-a realizat etapizat, astfel încât activitatea de producție să nu fie întreruptă. În prezent, secțiile de corpuri abrazive cu liant ceramic și corpuri abrazive cu liant organic și discuri de debitat funcționează în noua locație din Bulevardul Muncii nr.18, în timp ce secția de abrazivi pe suport este în Strada Orăștiei. Noile spații sunt adaptate activității industriale și le oferă celor aproximativ 160 de angajați un nivel de confort superior, cu mai multă lumină naturală și un mediu ambiental optim.

Carbochim a implementat şi o soluţie pentru producerea de energie din resurse regenerabile prin montarea de panouri fotovoltaice pe acoperişul noii locații din Bulevardul Muncii. „Probabil suntem prima fabrică din Cluj care a instalat deja un sistem compus din aproximativ 920 de panouri fotovoltaice, aceasta fiind cea mai bună soluţie în a regulariza consumurile şi costurile. Estimăm că producţia anuală va fi 448 MWh, contribuind şi la eliminarea din circuit a 230.000 kg CO2/an, care ar fi produse din surse convenționale”, a adăugat Directorul General al Carbochim.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA