Dezvoltarea pieței imobiliare a triplat portofoliul de clădiri administrate de Cushman & Wakefield Echinox

Alex Moldovan

, Real News

Portofoliul de clădiri imobiliare administrate de departamentul de Asset Services al firmei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 450.000 metri pătrați spații de birouri, logistică și retail atât în București, cât și în țară.

Pentru acest an se estimează un avans de cel puțin 10%, evoluție care se bazează pe preocuparea din ce în ce mai accentuată a proprietarilor de a gestiona cât mai eficient proiectele pe care le dețin din punct de vedere al costurilor și al relațiilor cu chiriașii.

Mihaela Petruescu, Partner Asset Services Cushman & Wakefield Echinox: ”Am ajuns la un portofoliu de peste 450.000 de metri pătrați, reprezentând 20 de proprietati, cu o valoare de piață de peste 500 de milioane de euro. În total, aceste proiecte găzduiesc 240 de chiriași, din domenii foarte diverse de activitate. Evoluția vine pe fondul nevoii din ce în ce mai mari din partea proprietarilor de a administra cât mai eficient proprietățile, având în vedere evoluția tehnologică pe de o parte și volatilitatea tarifelor la utilități  și creșterea inflației, pe de altă parte.”

Odată cu creșterea suprafeței de active administrate, echipa de Asset Services a Cushman & Wakefield Echinox și-a extins și sectoarele pe care le acoperă, astfel că, în prezent portofoliul include toate categoriile de proprietati comerciale, – clădiri de birouri, parcuri industrial si centre comerciale, deținute de unii dintre cei mai importanți proprietari din țară.

Cea mare pondere din portofoliul total administrat de Cushman & Wakefield Echinox este deținută de proiecte de logistică (261.000 metri pătrați), acestea fiind urmate de cele de retail (125.000 metri pătrați) și de clădirile de birouri (68.000 metri pătrați).

Potențialul pieței de management a activelor imobiliare este semnificativ, iar creșterea ar putea veni în principal din partea proprietarilor care dețin un portofoliu diversificat de proiecte, localizat în mai multe orașe din țară.

De asemenea, schimbările care au apărut pe piața imobiliară ca urmare a adoptării la scară mai largă a modelului hybrid de lucru, dar și pe fondul creșterii dobânzilor bancare care limitează accesul la finanțare pentru achiziția de locuințe, ar putea crea noi oportunități pe piață în special prin dezvoltarea segmentului rezidențial instituțional cu scopul închirierii.

Departmentul de Asset Services include și divizia de Integrated Facilities Management, care a înregistrat de asemenea o evoluție spectaculoasă, în special după criza sanitară, și care a ajuns la un portofoliu de companii care ocupă în total circa 50.000 mp spații de birouri în București, Iași, Timișoara și au aproape 4.000 de angajați. 

Printre clienţii reprezentativi ai departamentului de Asset Services al companiei Cushman & Wakefield Echinox se numără o serie dintre cei mai mari investitori şi dezvoltatori din piaţa imobiliară locală, precum Țiriac Imobiliare, Logicor, Zeus Capital & Resolution Property Investment, Rewe Romania, Colosseum Mall, Akcent Development, sau Scallier.

 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA