One United Properties cumpără o clădire din București cu 13,5 milioane de euro

Ovidiu Posirca

, Real News

Dezvoltatorul local One United Properties a achiziționat o clădire abandonată în apropiere de Ateneul Român pentru 13,5 milioane de euro. Clădirea ar urma să fie transformată într-un hotel de 5 stele care va fi finalizat în cursul anului 2025.

Valoarea brută de dezvoltare a noului proiect se ridică la 48 de milioane de euro, urmând să aibă o suprafață totală construită de 10.154 de metri pătrați și aproximativ 100 de camere.

„One Plaza Athénée va deveni o dezvoltare reper pe harta hotelurilor de 5 stele. Ne aflăm în negocieri cu mai multe branduri globale, pentru operarea hotelului cu contract pe mai mulți ani. Situat chiar în inima orașului, viitorul hotel lifestyle va oferi numeroase opțiuni comerciale, culturale și de divertisment la doar câțiva pași distanță”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties.

În luna decembrie, compania a mai cumpărat trei clădiri istorice în centrul Capitalei care vor fi integrate în noul proiect One Downtown.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA