QFort investește peste 20 de milioane de euro într-o nouă fabrică

Casa Noastră, producătorul ușilor și ferestrelor QFort, a anunțat o investiție de peste 20 de milioane de euro într-0 nouă fabrică lângă Craiova. Aproximativ 9 milioane de euro din bugetul total de investiții provine dintr-un ajutor de stat.

Acordul de finanțare pentru ajutorul de stat a fost obținut de Casa Noastră – QFort la începutul anului 2020, iar în ultimii doi ani s-au realizat investițiile în dezvoltarea halei și achiziția echipamentelor. 

Fabrica va demara producția integrală în cursul anului viitor, ceea ce va conduce la crearea a peste 200 de locuri de muncă.

Investiția, realizată și cu aportul unui ajutor de stat de circa 45% din valoarea totală a proiectului, ne va ajuta să ne poziționăm mult mai bine oferta de produse atât pe plan local, cât și la export, acolo unde suntem prezenți cu o parte importantă din producția noastră, pe piețe precum Italia, Franţa, Austria, Germania, Elveţia, Olanda, Belgia sau Spania”, a declarat Ștefan Cherciu, proprietarul Casa Noastră – QFort.

Firma de consultanță REI Grup a asistat Casa Noastră în obținerea ajutorului de stat.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA