S-a deschis perioada de autonominalizări la Gala Premiilor Real Estate 2022

Publicația Real Estate Magazine a deschis oficial perioada de autonominalizări pentru Gala Premiilor Real Estate 2022.

Organizațiile pot transmite nominalizările pentru una sau mai multe dintre cele 20 categorii care vor fi analizate de juriu în acest an.

Perioada de autonominalizări se va încheia vineri, 16 septembrie.

Propunerile vor fi analizate, iar lista finală propusă jurizării va include o include o selecție a autonominalizărilor la care se vor adăuga nominalizările realizate de echipa Real Estate Magazine pe baza informațiilor din industrie. În total, vor exista cinci nominalizări în fiecare categorie.

Proiectele luate în calcul au fost finalizate sau se află într-o fază avansată de dezvoltare în ultimele 12 luni.

Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unei Gale exclusiviste care va fi organizată în luna octombrie la București.

Autonominalizarea poate fi transmisă la adresa gala [@] realestatemagazine.ro cu următoarea structură:

Numele organizației/persoanei:

Categoria/categoriile:

Executivul/Proiectul/Produsul propus:

Argument nominalizare (maxim 150 cuvinte):

Sustenabilitatea – punctul de plecare al întregului eveniment

Gala Real Estate Magazine 2022 va avea ca principiu director sustenabilitatea sub toate formele sale. De la lanțul de furnizare la materialelor de construcție, la structura fazelor de construcție și până la ciclul de exploatare al clădirii, principiile de sustenabilitate sunt integrate tot mai mult în ecosistemul imobiliar.

În acest context, procesul de selecție al finaliștilor în Gala Real Estate Magazine 2022 va acorda atenție sporită caracterului de sustenabilitate al fiecărui proiect, iar juriul va luat în calcul și acest aspect în procesul de notare al dezvoltărilor.

Iată categoriile în care sunt acceptate autonominalizări:

Dezvoltatorul rezidențial al anului

Proiectul rezidențial al anului

Proiectul exclusivist al anului

Dezvoltatorul retail al anului

Proiectul de retail al anului

Dezvoltatorul office al anului

Proiectul office al anului

Dezvoltatorul industrial al anului

Proiectul de regenerare urbană al anului

Cel mai bun integrator de soluții pentru amenajări interioare

Firma de construcții a anului

Agenția anului

Banca anului

Investitorul anului

Inovație în imobiliare

Studioul de arhitectură/design al anului

Furnizorul strategic pentru industria imobiliară din România

Performanța în facility management

Tranzacția anului

Personalitatea anului în imobiliare

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA