ROMPES, întâlnire cu oficiali guvernamentali pe tema provocărilor din industria construcțiilor

Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMPES) a avut o întrevedere cu deputata Oana Özmen, membru în Comisia de Eficiență Energetică, și Neculai Tănase, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Discuțiile au vizat o sferă largă de teme, de la modalități privind eficientizarea energetică, normative europene și legislație românească, până la subiecte actuale, precum creșterea accelerată a prețului materiilor prime și, implicit, a produselor destinate domeniului construcțiilor, potrivit unui comunicat de presă.

„Am inițiat întâlniri cu asociațiile profesionale din domeniu, întrucât sunt interesată, în mod real, de problemele pe care le întâmpinăm, la momentul actual, în domeniul eficienței energetice. Am fost plăcut surprinsă de deschiderea tuturor reprezentanților pe care i-am întâlnit și de dorința lor de a ne furniza informații corecte, actuale si concrete. Am susținut, încă de la începutul mandatului meu, că orice inițiativă sau proiect de lege trebuie realizate în discuții ample și argumentate, nu doar de la înălțimea biroului parlamentar. Este nevoie să coborâm la firul ierbii și să începem să construim legi corecte, documentate, fără a mai lăsa loc de intrepretări care produc haos”, a declarat Özmen.

2 copy 1024x768 - ROMPES, întâlnire cu oficiali guvernamentali pe tema provocărilor din industria construcțiilor

Între timp, secretarul de stat Tănase a subliniat că „este absolut necesar ca autoritățile statului să aibă un parteneriat real cu mediul de afaceri din România. De asemenea, un resort fundamental pe care trebuie să îl dezvoltăm este cel al resursei umane specializate, care să știe să identifice problemele, să aplice corect legile și să ofere soluții. Specialiștii sunt un pilon structural fără de care nu putem schimba nimic, în niciun domeniu, indiferent de cât de mult ne dorim noi acest lucru. Sunt un partener de încredere al mediului privat și ofer oricând suportul meu oricărei inițiative ce are ca scop final o îmbunătățire a cadrului legislativ legat de eficiența energetică.”

La finalul întâlnirii, Șerban Căzănișteanu, președinte ROMPES, a declarat: „Noi, reprezentanții industriei EPS, am fost și vom rămâne mereu deschiși schimbului de informații, la fel de mult cum ne interesează și un feedback corect și transparent. Dacă până acum dialogul cu autoritățile din domeniu a fost unul destul de anevoios, întâlnirea de astăzi ne oferă un orizont spre o schimbare de care România are nevoie. Sunt necesare politici coerente și clare, cu atât mai mult cu cât avem resursele necesare pentru a atinge toate țintele de energie regenerabilă și eficiență energetică. Noi, și ceilalți actori esențiali din piață, ne dorim ca deschiderea și implicarea pe care le-am văzut astăzi să fie preluate și amplificate de cât mai mulți decidenți politici.”

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA