Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Diana Nita

, Real Property

Cumpărarea unei case peste hotare este un pas menit să îmbunătăţească calitatea vieţii, indiferent că imobilul în cauză serveşte uzului personal sau că este un instrument de sporire a veniturilor. În multe cazuri, în funcţie de legislaţia din ţara unde se află bunul imobiliar, această acţiune este urmată de obţinerea unui paşaport emis de autorităţile statului respectiv.

Iată câteva dintre ţările în care acest lucru este posibil şi condiţiile de natură financiară care trebuie îndeplinite în acest sens, în principal sumele minime de investit în proprietăți imobiliare:

Insulele Fiji – investiții de 125.000 de dolari

Să trăiești tot anul într-un loc scăldat în soare precum insulele Fiji pare un vis frumos. Dar dacă visul vine la pachet și cu o investiție de 125.000 de dolari, fericitul cumpărător a devenit și posesorul unui permis de rezidență permanentă. În plus, după cinci ani sau mai mulți locuiți în Fiji, este obținută și cetățenia.

fiji 2 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Columbia – investiții de 150.000 de dolari

Columbia are unul dintre cele mai prietenoase programe de investiţii în domeniul imobiliar de pe planetă, unui investitor străin fiindu-i garantată rezidenţa permanentă după cumpărarea de real estate în valoare de 150.000 de dolari sau după investiţii în afaceri de 23.000 de dolari.

columbia copy 1024x662 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Brazilia – investiții de 160.000 de dolari

Aproape similar cu Columbia, şi Brazilia încurajează investiţiile străine în domeniul imobiliar, iar pentru un minimum de 160.000 de dolari, un eventual investitor obţine şi viză de rezidenţă permanentă. Investiţia minimă nu este condiţionată de un domeniu anume, putând fi în imobiliare sau în afaceri diverse.

brazil copy 1024x683 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Insula Dominica, Panama, Vanuatu – investiții de 200.000 de dolari

Aţi visat vreodată ca, la pensie, să vă retrageţi în exoticele insule din Caraibe? Dacă da, insula Dominica este o opţiune ideală. În plus, cumpărarea unei proprietăţi de 200.000 de dolari vă va conferi dreptul de a obţine un paşaport de Dominica şi un permis de liberă călătorie în peste 100 de ţări.

Vanuatu copy 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Aceeaşi sumă trebuie investită şi în proprietăţi imobiliare din Panama de către cei interesați să aibă o a doua casă peste hotare şi, totodată, permis de rezidență pe teritoriul acestei ţări. Panama este o destinaţie aflată pe lista celor dornici de a deţine o proprietate imobiliară pentru vacanţe sau pentru perioada retragerii din activitate, fiind preferată mai ales de nord-americani.

În ceea ce priveşte insulele Vanuatu, procedurile de obţinere a paşaportului, ca urmare a achiziţiei de imobiliare de cel puţin 200.000 de dolari, sunt extrem de rapide, formalităţile încheindu-se pe parcursul a două luni.

Dubai – investiții de 272.000 de dolari

Deşi în Dubai costurile aferente traiului zilnic sunt printre cele mai ridicate din lume, să te califici pentru dreptul de rezidenţă aici nu este chiar atât de greu, suma minimă fiind de 272.000 de dolari investiţi în real estate. Emiratele oferă golden visa străinilor care optează pentru astfel de investiţii, sau pentru sume de minimum 20.000 de dolari în alte afaceri.

Dubai 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Santa Lucia şi Grecia – investiții de 300.000 de dolari

Pentru a intra într-un program de obţinere a cetăţeniei pe insula Santa Lucia din Caraibe este nevoie de o investiţie minimă de 300.000 de dolari în proprietăţi imobiliare sau, alternativ, de o donaţie de 100.000 de dolari la fondul suveran de sănătate al insulei.

Santa Lucia 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Grecia oferă drept de rezidenţă cetăţenilor din state non-UE în schimbul investiţiilor de minimum 30.000 de dolari în proprietăţi imobiliare. După șapte ani sau mai mulți de rezidenţă pe teritoriul Greciei, aceștia pot primi drept de cetățenie deplină.

Letonia – investiții de 327.000 de dolari

Potențialii cumpărători de proprietăți imobiliare în Letonia care au cetățenia unui stat non-UE vor intra într-un program de obținere a golden visa pe teritoriul acestei țări dacă vor cumpăra real estate cu o valoare de cel puțin 327.000 de dolari. Permisul de rezidență este valabil cinci ani, putând obține cetățenia letonă dacă au locuit timp de zece ani pe teritoriul acestui stat.

Letonia 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Grenada – investiții de 350.000 de dolari

Un alt paradis din arhipelagul Caraibe, insula Grenada, are un program de obținere a cetățeniei pe criterii de investiții relativ abordabil, care implică cumpărarea de proprietăți imobiliare de 350.000 de dolari sau donarea sumei de 200.000 de dolari fondului suveran național.

Granada 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Belgia – investiții de 416.000 de dolari

O proprietate imobiliară valorând cel puțin 416.000 de dolari și o ședere de cel puțin cinci ani pe teritoriul Belgiei reprezintă condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca un străin care vrea să se stabilească aici să intre în posesia unui pașaport emis de autoritățile belgiene.

Belgia 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda – investiții de 400.000 de dolari

Un trai fermecător într-o insulă paradiziacă poate deveni un vis împlinit prin achiziționarea unei proprietăți imobiliare de cel puțin 400.000 de dolari, lucru care va aduce cu sine și obținerea cetățeniei în insulele respective.

Saint kitts 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Bahamas, Mauritius și SUA – investiții de 500.000 de dolari

Destinații de vis precum Bahamas sau Mauritius pot fi o a doua casă pentru orice persoană care alege să cumpere bunuri imobiliare în valoare de minimum 500.000 de dolari. În Bahamas, acest lucru va aduce cu sine dreptul de rezidență permanentă și un pașaport după zece ani, sau după doi ani, în cazul celor care aleg să dețină proprietăți imobiliare în Mauritius.

Bahamas 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

În ceea ce privește SUA, dreptul de rezidență nu se obține în schimbul cumpărării de proprietăți imobiliare, însă această posibilitate este condiționată de donarea sumei de 500.000 de dolari într-un program regional de investiții în real estate.

Muntenegru, Irlanda, Spania, Portugalia, Bulgaria – investiții de 595.000 de dolari

Aceste țări garantează dreptul de rezidență pentru cetățeni ai unui stat non-UE la cumpărarea de proprietăți imobiliare de 595.000 de dolari și peste această sumă, urmând ca cetățenia să fie obținută după o ședere în țara respectivă de cinci sau șase ani.

Muntenegru 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Elveția, Turcia – investiții de 1 milion de dolari

Un adevărat magnet pentru miliardari, Elveția oferă permise de rezidență străinilor care cumpără proprietăți imobiliare în valoare de un milion de dolari. Deținătorii de permise sunt liberi să vină și să plece din țară în voie, însă este nevoie de 12 ani pentru a obține cetățenia deplină.

Elvetia 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Dreptul de rezidență în Turcia poate fi obținut prin cumpărarea de proprietăți imobiliare de orice valoare, însă pentru dobândirea cetățeniei este nevoie de investiții în domeniu de minimum un milion de dolari și de o perioadă de trei ani petrecută pe teritoriul țării.

Malta – investiții de 1,1 milioane de dolari

Cetățenii străini care investesc 1,1 milioane de dolari sau mai mult în proprietăți imobiliare pe teritoriul țării sunt răsplătiți de guvernul maltez cu dreptul de rezidență permanentă și cu pașaport al unei țări din UE. Procedurile care însoțesc obținerea dreptului de rezidență sunt foarte rapide, în general solicitanții intrând în posesia pașapoartelor în decurs de maximum 12 luni.

Malta 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Monaco, Italia – investiții de 1,2 milioane de dolari

Pentru a obține dreptul de a locui în Monaco, un străin trebuie să devină proprietar de real estate în valoare de 1,2 milioane de dolari sau mai mult. Cetățenia monegască poate deveni o realitate după zece ani locuiți pe teritoriul principatului.

Monaco 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Pe de altă parte, politicile naționale cu privire la programele de obținere a rezidenței pe teritoriul Italiei pentru străini nu iau în discuție achiziții de proprietăți imobiliare, însă cetățenii statelor non-UE care investesc cel puțin 1,2 milioane de dolari în folosul proprietăților imobiliare de interes public, cum ar fi proiecte de restaurare de valoare istorică, se pot califica pentru obținerea cetățeniei italiene.

Cipru – investiții de 2,4 milioane de dolari

Din punct de vedere al investițiilor necesare pentru ca un străin, proprietar de real estate în Cipru, să devină și cetățean cipriot, această țară are cele mai drastice condiții financiare. Este vorba de investiții în proprietăți imobiliare de cel puțin 2,4 milioane de dolari, dublu față de țările imediat următoare în clasamentul celor mai consistente investiții în acest domeniu.

Cipru 1024x661 - Țări în care cumpărarea unei case îți aduce un nou pașaport

Articol publicat inițial în Real Estate Magazine, Nr.29, Septembrie 2019

energyexpo - AXXIS Nova Resort & SPA

Leave a Reply