Ariston Thermo România s-a extins în zona de nord-vest a României prin deschiderea unui nou showroom la Cluj-Napoca.
Magazinul cu suprafață de aproape 100 metri pătrați prezintă cele mai noi sisteme de încălzire și de producere a apei calde menajere pentru locuințe și construcții comerciale de la Ariston, Chaffoteaux și Elco.
”Cluj-Napoca cunoaște una dintre cele mai dinamice evoluții la nivel de proiecte rezidențiale și comerciale, astfel că cererea pentru echipamente de încălzit moderne și eficiente crește susținut. Mai bine de un sfert din vânzările Ariston provin din Transilvania și suntem încrezători în perspectiva acestei regiuni”, a declarat Cătălin Drăguleanu, country manager Ariston Thermo România.
Showroomul este realizat în colaborare cu Dumas Instal, partener autorizat Ariston de distribuție și service. Este cel de-al treilea showroom cu centru de pregătire deschis de Ariston, alături de cele din București și Mediaș.