România a înregistrat cea mai mare creștere din Uniunea Europeană a costului orar al forței de muncă în primul trimestru al anului, potrivit Eurostat, biroul de statistică al UE.
Astfel, costurile orare cu forța de muncă în România au crescut cu 16,3% la nivelul întregii economii. Pe locul doi, s-a aflat Bulgaria cu o creștere de 12,9%. Singura scădere a fost înregistrată în Grecia (-0,2%).
În construcții, costul orar din România a avansat cu 18,6% în primul trimestru al anului față de aceeași perioadă a anului trecut. În industrie și servicii, creșterile au fost de 12,7%, respectiv 13,5%.
La nivelul Zonei Euro, creșterea costurilor din primul trimestru a fost de 2,4%, în timp ce în Uniunea Europeană avansul a fost de 2,6% în aceeași perioadă.
Amintim că în sectorul construcțiilor a fost implementat începând cu acest an un salariu minim obligatoriu echivalent cu 500 de euro, împreună cu un pachet de facilități fiscale pentru companiile din construcții.