Retailerul Ikea va deschide cel de-al doilea magazin din București pe 24 iunie, aceasta urmând să fie cea mai mare unitate din Sud-Estul Europei.
Noul magazin va avea 37.000 de metri pătrați și va fi deschis în zona Pallady în urma unei investiții de aproape 90 de milioane de euro.
”Pe lângă amenajarea magazinului nostru, am finalizat și procesul de recrutare, iar angajații noștri sunt pregătiți să-i întâmpine pe oaspeții și clienții noștri la deschiderea mult așteptată,” a spus Cas Lachaert, Store Manager, potrivit unui comunicat.
În Ikea Pallady vor lucra 600 de persoane.