Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital a vândut nouă centre comerciale cu o suprafață totală de 67.959 metri pătrați către MAS Real Estate.
Trazacția s-a ridicat la 113 milioane de euro și a cuprins centrele comerciale din Roman, Baia Mare, Slobozia, Focșani, Râmnicu Sărat, Târgu Secuiesc, Făgăraș, Gheorghieni și Sebeș. Centrele erau controlate de către compania PKM Developments, un joint-venture între MAS Real Estate și Prime Kapital
Cele nouă centre comerciale vor genera venituri operaționale nete de peste 8,1 milioane euro.
Firma de avocatură RTPR Allen & Overy a consiliat Prime Kapital în această tranzacție.
În 2018, MAS Real Estate a cumpărat Atrium Mall din Arad de la Cosmovia Holdings Limited pentru 40,5 milioane euro și Atrium Militari pentru 95 de milioane de euro.