Grupurile de investitori din Asia explorează potențiale achiziții imobiliare în România iar primele tranzacții ar putea fi înregistrate până la finalul acestui an, potrivit firmei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Investitori din China și Coreea de Sud s-ar putea orienta spre România după ce au făcut achiziții pe piețele din Vestul Europei, dar și în Polonia.
”În ultimii ani, am observat o diversificare a surselor de capital atras, prin intrarea unor jucători noi din Statele Unite, Liban, Cehia şi Belgia, proces ce credem că va continua cu primele achiziţii ale unor investitori asiatici, atraşi de proiectele cu o calitate a construcţiei ridicată, chiriaşi blue-chip şi randamente investiţionale mai ridicate cu peste 200 de puncte procentuale faţă de pieţele din Europa Centralăˮ, a declarat Tim Wilkinson, partener, Capital Markets, C&W Echinox.
În perioada 2016-2018, investitorii din Malezia, Coreea de Sud, Singapore și Filipine au realizat achiziții imobiliare de peste 2,8 miliarde de euro în Polonia. Au fost semnate tranzacții importante și pe piețele din Cehia și Ungaria.
Piața locală de investiții imobiliare a ajuns la 957 de milioane de euro în 2018, fiind un volum relativ constant înregistrat și în anii precedenți.
Randamentele investiționale din piață au rămas atractive la 6,75% pentru retail, 7,25% pentru birouri și 8,75% pentru sectorul industrial. Reprezentanții firmei de consultanță estimează a comprimare a randamentelor în acest an ”ca urmare a unui interes în creștere din partea potențialilor cumpărători”.