Analiză Real Estate: Investițiile în case de vacanță, o nișă pe piața imobiliară

Deși numărul celor care investesc în imobile de vacanță, fie ele case sau apartamente, pe litoral sau la munte, este redus în comparație cu volumul total de tranzacții în sectorul imobiliar, analiștii sunt de părere că această nișă are potențial de creștere pe măsură ce destinațiile interne vor deveni tot mai populare pentru turiști.

Good to know

Peste 23 de miliarde de euro la nivel de venituri în 2016, piața europeană de profil

Ofertele de vânzare de case de vacanță sunt numeroase în zone turistice cum ar fi Transilvania, Brașov, Valea Prahovei, Constanța, cu prețuri care pleacă de la câteva zeci de mii de euro.

„Nu cred că avem o piață pentru case de vacanță”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing al portalului Imobiliare.ro, pentru Real Estate Magazine. El susține că în Constanța există o piață pentru apartamente închiriate în regim hotelier. „Cu excepția Constanței, nu avem un segment real de case de vacanță”, spune Crainic, adăugând că sub 1% dintre tranzacțiile din România se referă la case de vacanță.

El consideră că românii încă vor să descopere destinații în afara țării, iar într-o fază ulterioară vor alege să cumpere o casă de vacanță în România.

Și consultantul imobiliar Gabriel Voicu susține că pe litoral sunt proprietari de apartamente care le închiriază pe timpul verii, însă în extrasezon, imobilele stau goale. În zona montană, deși perioada de închiriere este mai mare, numărul investitorilor în case de vacanță este încă redus, a indicat Voicu pentru Real Estate Magazine.

Proiecte diverse scoase la vânzare

Opțiunile de investiții în imobile de vacanță sunt diversificate, existând o paletă largă de prețuri în funcție de suprafața și locația clădirii.

În Ocna Șugatag, județul Maramureș, este scos la vânzare un complex de șase case de vacanță și teren în suprafață de 680 de metri pătrați la un preț de aproape 168.000 de euro. Proiectul este într-o zonă turistică, existând acces direct la un drum național. În același județ, dar în Târgu Lăpuș, poate fi cumpărată o casă de vacanță din lemn cu aproape 20.000 de euro. Suprafața utilă a imobilului este de 80 de metri pătrați, iar proprietatea vine la pachet cu un teren de 500 de metri pătrați.

casa vacanta mare 1024x526 - Analiză Real Estate: Investițiile în case de vacanță, o nișă pe piața imobiliară

La Bran, în județul Brașov, un proprietar a scos la vânzare o casă de vacanță cu 55.000 de euro. Casa are vedere spre Munții Bucegi sau Munții Piatra Craiului, este construită din cărămidă la parter, iar primul etaj este făcut din lemn.

Tot în județul Brașov, dar în localitatea Fundata, se poate cumpăra o casă de vacanță cu 45.000 de euro. Imobilul are un etaj și o mansardă care poate fi amenajată, suprafața utilă fiind de 200 de metri pătrați.

Pe litoral, o casă de vacanță în Mamaia Nord poate fi cumpărată cu 145.000 de euro, în timp ce la Eforie Sud, o casă de vacanță aflată la 300 de metri de mare este scoasă pe piață la 35.000 de euro.

Piața închirierilor pentru vacanțe, peste 20 de miliarde de euro

În topul piețelor cu cele mai mari venituri generate de închirierile de imobile pentru vacanță se află Germania, Franța și Marea Britanie, cu venituri de 3,98 miliarde de euro, 3,1 miliarde de euro, respectiv 2,97 miliarde de euro, arată datele SAC Insight. Alte două țări cu venituri semnificative pe acest segment sunt Spania și Italia. Întreaga piață europeană de profil a atins peste 23 de miliarde de euro la nivel de venituri în 2016.

Deși generează zeci de miliarde de euro pentru europeni, închirierea unei proprietăți pentru vacanță reprezintă un schimb economic în afara canalelor convenționale de turism, creșterea sa fiind alimentată de platforme precum Airbnb.

Casele sunt cea mai populară locație pentru cei care caută chirii pentru vacanță, cu 43%. Urmează apartamentele, cu o cotă de 19% și stațiunile (16%). Peste 70% din venituri sunt generate din rezervările offline.

FrenchAlps Chaletdalmore 01 1024x683 - Analiză Real Estate: Investițiile în case de vacanță, o nișă pe piața imobiliară

Până acum, doar unu din zece europeni a apelat la acest sistem de închiriere, iar potențialul de creștere în anii următori este semnificativ. Analiștii SAC Insight estimează că piața europeană de închirieri în scop de vacanță va ajunge la 31 de miliarde de euro în 2020 și își va continua avansul până la 39,6 miliarde de euro în 2023. Astfel, creșterea anuală estimată a pieței ar fi de aproape 6%.

Avansul acestui segment de piață ar urma să fie stimulat și de creșterea veniturilor per capita în țările emergente și în Europa de Est.

Progresul tehnologic vine în întâmpinarea proprietarilor care vor să închirieze un imobil, inclusiv case de vacanță. Primul pas, renunțarea la cheile convenționale. Există deja sisteme de închidere inteligentă prin care proprietarul poate oferi chei digitale care pot fi retrase la finalizarea perioadei de ședere. Mai mult, astfel este eficientizat și accesul personalului de curățenie și mentenanță în imobil. Chiriașii pot intra în casa închiriată pe baza unui cod PIN sau a unei aplicații mobile.

Articol publicat inițial în Real Estate Magazine nr.24, Winter Edition.

Leave a Reply