Firma de servicii profesionale Deloitte își va reloca birourile din clădirea America House în proiectul The Mark, situat la intersecția străzilor Buzești și Calea Griviței.
Aproximativ 700 de angajați care lucrează în prezent în clădirea America House vor ocupa ultimele opt etaje ale turnului închiriate de Deloitte România, însumând peste 8.500 de metri pătrați. Mutarea va avea loc în prima jumătate a anului viitor.
Proiectul The Mark este deținut de compania austriacă S IMMO AG, iar contractul de închiriere a fost intermediat de Knight Frank România.
”Această tranzacție vine într-o perioadă de activitate efervescentă pe piața de birouri din București, care a ajuns la o cerere de peste 200.000 mp în clădiri de clasă A și B în primele trei trimestre ale anului 2018”, a spus Horațiu Florescu, Președinte și CEO, Knight Frank România.