Janos Lupaș-Țicu, directorul de vânzări pentru sudul Europei al Cersanit

Coperti Real Estate 19 web 809x1024 - Janos Lupaș-Țicu, directorul de vânzări  pentru sudul Europei al CersanitJanos Lupaș-Țicu, directorul de vânzări pentru sudul Europei al Cersanit:
„Avem obligația să reinvestim în proiecte care influențează viața societății românești”

În multe școli din România anului 2018 există încă toalete cu totul improprii unui mediu în care copiii ar trebui să crească și să se dezvolte sănătos. Pentru ca acest lucru să poată fi schimbat cât mai repede, Cersanit România investește în îmbunătățirea calității vieții elevilor, propunând un important proiect de responsabilitate socială: „Cersanit trece baia pe curat. La școală, ca acasă!”.

Proiectul a fost demarat pe 29 martie 2018, printr-o inițiativă privată sprijinită de Ministerul Educației Naționale. Astfel, în 2018, compania a adăugat o componentă nouă în strategia de business, propunând primul proiect de anvergură orientat către responsabilitatea socială, prin contribuția directă la dezvoltarea societății moderne.

Janos Lupas Ticu Director Vanzari Sudul Europei 1024x683 - Janos Lupaș-Țicu, directorul de vânzări  pentru sudul Europei al Cersanit

„Numai prin implicarea noastră putem schimba societatea românească în mai bine”

Această inițiativă reprezintă prima investiție majoră în comunitatea din România a companiei dumneavoastră. Aveți în plan și alte asemenea acțiuni? Ce ne puteți spune despre politica de CSR a companiei?
Noi am fost întotdeauna receptivi către cererile de ajutor primite din partea comunității din Moldova, unde se află fabrica Cersanit România. Am donat produse Cersanit către școli, biserici, ONG-uri sau cazuri sociale, persoane fizice despre care am aflat prin primăriile locale.

Ce înseamnă responsabilitatea socială pentru dumneavoastră, personal?
Datorită prezenței susținute pe piața locală în categoria ceramică sanitară, gresie și faianță, consider că avem o obligație față de toți cei care au contribuit la business-ul Cersanit, să reinvestim în proiecte care influențează viața societății românești, dincolo de implicațiile evidente ce rezultă din ofertele comerciale pe care le promovăm pe piață.

Responsabilitatea socială înseamnă, în primul rând, asumarea cu seriozitate a rolului de catalizator care facilitează dialogul și intermediază accesul la o lume a viitorului dedicată educației și inovației.

1% din valoarea vânzărilor se va duce în renovarea băilor din școlile publice

În România se resimte o anumită lipsă de încredere a consumatorilor în privința onestității demersurilor de acest fel făcute de companii. Mulți dintre ei se întreabă care sunt motivele reale pentru care companiile se implică în viața lor. Ce v-ați propus prin generarea unui astfel de proiect? Ce așteptări concrete aveți de la proiectul „Cersanit trece baia pe curat. La școală, ca acasă!”?
Mesajul nostru este adresat, pe de o parte, către operatorii privați: numai prin implicarea noastră putem schimba societatea românească în mai bine – dar și către cei care planifică o renovare acasă, ocazie cu care pot contribui la bugetul de renovare a băilor din școlile publice românești. Ne propunem să renovăm grupurile sanitare situate în incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat selectate.

Mecanismul proiectului este simplu: pentru orice produs vândut în perioada aprilie-august 2018, Cersanit investește 1% din valoarea vânzărilor pentru renovarea băilor din școlile publice românești. În campanie participă toate produsele Cersanit comercializate în toate magazinele  partenere de pe teritoriul României. 

Inițiativa Cersanit este sprijinită de Ministerul Educației Naționale. Din câte știm, proiectul nu beneficiază însă de nicio susținere financiară din bani publici. În ce constă, concret, aportul MEN?
Protocolul de colaborare semnat între Ministerul Educației Naționale și Cersanit România asigură cadrul instituțional și juridic pentru funcționarea și dezvoltarea proiectului prin care se vor renova grupurile sanitare situate în incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat selectate.

Parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale facilitează identificarea școlilor care îndeplinesc criteriile tehnice de participare la proiect, dintre care amintim: existența unui spațiu dedicat grupurilor sanitare în planul clădirii, existența autorizațiilor necesare realizării proiectului de renovare, racordarea funcțională la apă și canalizare.

Practic, MEN ne va furniza lista școlilor cu probleme tehnice în grupurile sanitare și va facilita accesul în școli. Cersanit va selecta școlile și, în funcție de bugetul colectat, va planifica și realiza renovarea cu ajutorul partenerilor locali. Renovarea va fi finanțată din fondurile private alocate de compania noastră în proiect.

Ce sumă vă așteptați să fie alocată în total programului?
Nu dorim să facem estimări, pentru că depindem de dinamica vânzărilor în perioada aprilie-august 2018. Dar vom comunica constant – pe www.cersanit.ro și pe pagina de Facebook, Cersanit Romania – sumele colectate.

IMG 0085 683x1024 - Janos Lupaș-Țicu, directorul de vânzări  pentru sudul Europei al Cersanit

Sunt peste 2.400 de unități școlare cu grupurile sanitare în exterior. Câte şcoli ar putea beneficia de renovarea grupurilor sanitare, din ce județe? Care ar fi prioritățile?
MEN lucrează în acest moment, activ, la colectarea datelor tehnice din școli. Imediat ce vom avea lista de școli confirmată, vom putea pregăti și publica primele planuri.

IMG 0098 1024x683 - Janos Lupaș-Țicu, directorul de vânzări  pentru sudul Europei al Cersanit

În 2018 ne vom concentra pe renovarea grupurilor sanitare din interiorul școlilor, care au racord existent la rețeaua de apă și canalizare.

„Cu mai mulți parteneri implicați, vom avea putere mai mare de a schimba în bine starea școlilor”

Ce alte companii veți atrage alături de dumneavoastră în acest proiect?
Dorim să atragem atenția sectorului privat asupra implicării în comunitatea din România. Am generat acest proiect din dorința de a sprijini părinții români la școală, ca acasă. Orice companie care simte că poate contribui la derularea acestui proiect se poate alătura Cersanit. Sunt personal implicat în acest proiect și am disponibilitatea de a discuta în detaliu cu orice potențial partener.

Acțiunea se va încheia, conform programului, în septembrie 2018. Există posibilitatea ca această inițiativă să fie continuată în următoarea perioadă?
Da, în funcție de rezultate, la final de an putem confirma prelungirea proiectului de renovare. Dorința există și, cu mai mulți parteneri implicați, vom avea putere mai mare de a schimba în bine starea clădirilor unde funcționează școlile din România.

Cât de importantă credeți că este consecvența în susținerea unei astfel de cauze?
Singuri nu vom putea trece toate băile pe curat, dar împreună cu partenerii din industria de construcții, vom putea duce acest proiect mai departe. Dorim să atragem atenția sectorului privat asupra implicării în comunitate.

Liana Stanciu in proiectul Cersanit trece baia pe curat. 1024x683 - Janos Lupaș-Țicu, directorul de vânzări  pentru sudul Europei al Cersanit

Liana Stanciu ne aduce în fiecare zi energie constructivă și soluții în promovarea campaniei”

Promotorul acestui proiect de responsabilitate socială este Liana Stanciu, care s-a alăturat, cu acest prilej, echipei Cersanit. Credeți că promovarea făcută de către o vedetă este un element important pentru succesul unei campanii de CSR?
Liana Stanciu este în primul rând mamă și derulează constant proiecte prin care oferă ajutor copiilor. Noi am căutat o persoană publică, care să creadă în proiectul Cersanit și să se implice activ în derularea lui – Liana a acceptat cu entuziasm propunerea noastră și ne aduce în fiecare zi energie constructivă și soluții în promovarea campaniei de comunicare.

„Evoluția business-ului a fost în creștere constantă în regiunea de sud a Europei”

Cersanit este o companie prezentă pe piața din țara noastră încă din 2006. Cum a fost începutul afacerii în România și cum ați caracteriza evoluția business-ului?
Cersanit este o marcă înregistrată a grupului multinațional CERSANIT GROUP din Polonia. În România, are o prezență constantă din 2006, cu peste 34 de colecții de obiecte sanitare, mobilier și căzi de baie și peste 500 de colecții de plăci ceramice. În ultimii ani, marca Cersanit a fost premiată în Polonia, cu distincția Superbrand, la categoria renovări și decorațiuni interioare.

Evoluția business-ului a fost în creștere constantă în regiunea de sud a Europei și România este piața principală în care Cersanit a investit, inclusiv în fabrica din Roman, Moldova – pe care a adus-o la standarde europene prin implementarea de tehnologii noi.

Ce vă diferențiază de competitori? Care sunt cele mai importante produse și/sau servicii ale companiei dumneavoastră?
Cersanit este o marcă orientată către design și inovație. A lansat în 2017 tehnologia Clean On – prin care a eliminat rama vasului de toaletă, asigurând o curățare rapidă în baie. Această tehnologie este implementată în toate colecțiile, indiferent de segmentul de preț, fapt ce o aduce mai aproape de toți clienții, indiferent de puterea de cumpărare.

Aveți în plan lansarea unor produse noi, inovative în perioada următoare?
Cersanit dezvoltă anual colecții dedicate băilor, de ceramică sanitară, gresie, faianță, mobilier pentru baie, căzi și baterii pentru baie.

Care sunt planurile și proiectele prioritare pentru Cersanit?
Ca în fiecare an, avem proiecte îndrăznețe pentru toate piețele din sudul Europei.

Punctual, în România ne propunem să investim în standardul de expoziție din piața tradițională și rețelele DIY, precum și în campania de renovare a băilor din școlile românești: „Cersanit trece baia pe curat. La școală, ca acasă!”.

Cum vedeți piața din România, în comparație cu restul piețelor din regiune? Care sunt provocările pieței românești?
În 2018 investim în echipa Cersanit din regiune și construim împreună cu partenerii noștri oferte dedicate universului băilor.

Aveți un moto preferat?
„Great things in business are never done by one person. They’re done by a team of people”, Steve Jobs

Leave a Reply