Tranzacţiile cu terenuri punctează aproape 200 de milioane de euro în S1 2025

Piaţa terenurilor din S1 2025 a înregistrat o creştere a activităţii, în condițiile în care interesul investitorilor a revenit, iar noi cumpărători au intrat pe piaţă, potrivit unui raport Colliers.

Valoarea estimată a tranzacţiilor cu terenuri pentru proiecte imobiliare comerciale s-a apropiat de 200 de milioane de euro, un nivel similar cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, dar cu perspective optimiste pentru S2 2025 și anul viitor.

În timp ce piaţa terenurilor pentru birouri rămâne lentă, sectoarele de retail şi rezidenţial continuă să fie cele mai active. În retail, dezvoltatorii prezenţi pe piaţă, dar şi investitorii noi caută terenuri pentru proiecte viitoare, mai ales în oraşele mici şi medii, unde se înregistrează un număr ridicat de achiziţii. Companiile mizează pe consumul de proximitate şi extinderea reţelelor de magazine şi a galeriilor comerciale.

Pe segmentul rezidenţial, interesul este ridicat în marile oraşe, unde se caută terenuri pentru proiecte de locuinţe sau ansambluri de vile, mai ales de către dezvoltatorii cu experienţă care îşi extind portofoliile. Acest trend indică o preferinţă pentru proiecte cu densitate redusă în zone metropolitane, în ciuda unui context economic mai lent şi a schimbărilor fiscale.

Potrivit experţilor Colliers, piaţa terenurilor industriale este de asemenea în creştere, în special în zonele cu infrastructură importantă şi în apropierea marilor oraşe. Această evoluţie reflectă o repoziţionare strategică a lanţurilor de aprovizionare şi un potenţial de atragere a investiţiilor industriale în ţară.

Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers România, a declarat: „Activitatea pe piața terenurilor este susținută în continuare de operatorii mari și dezvoltatorii de retail – fie prin proiecte individuale, fie prin dezvoltarea de parcuri comerciale de diferite dimensiuni – și este completată de un interes în creștere din partea capitalului local pentru proiecte speciale. De asemenea, vedem cumpărători noi, semn că piața confirmă potențialul pe termen mediu și lung, se diversifică și se maturizează.”

Ea a adăugat că dinamismul pieţei terenurilor ar trebui să se menţină, deoarece dezvoltatorii sunt conştienţi că proiectele concepute acum vor ajunge pe piaţă abia în 2027 sau 2028, când economia va fi, cel mai probabil, pe o pantă ascendentă.

În plus, prețurile terenurilor sunt eterogene, putând scădea pentru parcelele fără documentație urbanistică sau cu accesibilitate dificilă, în timp ce terenurile premium, urbanizate și cu cerere competitivă, pot înregistra creșteri punctuale.

EEB25 5 1456 x 180 - Energyexpo