Prețurile apartamentelor din marile orașe din România, cumulate pentru locuințele noi și vechi, au înregistrat o creștere medie de 15% până în noiembrie 2025 comparativ cu anul precedent, conform anunțurilor publicate pe platforma imobiliară Storia.ro.
O tendință notabilă observată în noiembrie 2025 este că interesul pentru apartamentele vechi de vânzare a depășit de peste două ori interesul pentru cele noi.
Această diferență majoră s-a accentuat progresiv de la jumătatea anului 2024, iar în noiembrie 2025, vizualizările pentru anunțurile de apartamente vechi au ajuns să fie cu mult mai numeroase decât cele pentru locuințele noi.
Monica Dudău, Head of Marketing Real Estate Europe, OLX Group (Storia și OLX Imobiliare în România), a spus: „În prima jumătate a anului 2025, diferența s-a accentuat, anunțurile pentru apartamente noi având cu 33-47% mai puține vizualizări față de segmentul vechi, iar din august decalajul a crescut la aproximativ 54%. Această evoluție este explicată de oferta limitată de construcții noi în marile orașe și de schimbările fiscale, care au determinat 12% dintre cei interesați de locuințe noi să își mute atenția exclusiv către apartamente vechi, conform unui sondaj realizat recent de noi. În paralel, interesul pentru apartamentele vechi a crescut, iar din luna noiembrie a acestui an a ajuns să fie de peste două ori mai mare decât interesul pentru apartamentele noi”.
Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș din țară, cu un preț mediu de 3.204 euro/mp. Acesta este urmat de București (preț mediu de 2.264 euro/mp) și Brașov (2.253 euro/mp). La polul opus, cele mai accesibile orașe sunt Iași (1.735 euro/mp) și Oradea (1.828 euro/mp).
Constanța se remarcă drept singurul oraș unde prețurile cumulate au înregistrat o scădere semnificativă, de 22% faţă de anul precedent.
În cazul apartamentelor noi, Timișoara și Craiova se remarcă prin cele mai mari creșteri anuale, de 20% fiecare, în timp ce Sibiu a înregistrat o creștere de 19%.
La nivel lunar (noiembrie față de octombrie 2025), Bucureștiul a avut cea mai mare creștere (+6%), urmat de Timișoara (+2%), în timp ce Cluj-Napoca a marcat o scădere de -3%.
În ceea ce privește evoluția prețurilor apartamentelor vechi, Bucureștiul conduce detașat cu o creștere de 26% față de anul trecut, fiind urmat de Craiova (+20%) și Iași (+14%).
Analiza detaliată arată că diferențele de preț între nou și vechi sunt cele mai mari în București, unde prețul mediu pe mp este de 2.005 euro/mp pentru apartamentele noi și 2.554 euro/mp pentru cele vechi. Astfel, o garsonieră într-un bloc vechi poate costa cu peste 20.000 euro mai mult decât una similară într-un bloc nou.
În schimb, Brașovul înregistrează diferențe minime de doar 3 euro între cele două categorii, cu 2.255 euro/mp pentru apartamentele noi și 2.252 euro/mp pentru cele vechi. Cluj-Napoca este cel mai scump, cu 3.188 euro/mp (nou) și 3.218 euro/mp (vechi).
Evoluția prețurilor locuințelor (noiembrie 2025 vs noiembrie 2024)
|
Oraș |
Preț Mediu Nou (euro/mp) |
Creștere Anuală Nou |
Preț Mediu Vechi (euro/mp) |
Creștere Anuală Vechi |
|
București |
2.005 |
+15% |
2.554 |
+26% |
|
Brașov |
2.255 |
+7% |
2.252 |
+8% |
|
Cluj-Napoca |
3.188 |
+8% |
3.218 |
+10% |
|
Constanța |
2.047 |
+10% |
2.036 |
+11% |
|
Craiova |
2.091 |
+20% |
2.016 |
+20% |
|
Iași |
1.814 |
+12% |
1.960 |
+14% |
|
Oradea |
1.952 |
+10% |
1.794 |
+11% |
|
Sibiu |
1.942 |
+19% |
1.885 |
+8% |
|
Timișoara |
2.017 |
+20% |
1.872 |
+9% |
Sursa: Storia.ro






















