Prima Development atrage o finanțare de 37 milioane de euro pentru locuințe în București

Prima Development Group a obținut o finanțare de 37 milioane euro de la BT destinată dezvoltării și finalizării primelor două etape ale ansamblului său rezidențial din estul Bucureștiului.  

Proiectul este dezvoltat în Sectorul 2 al Capitalei, pe fosta platformă Antrefrig, și este construit la standard nZEB.  

„Într-o piață care se maturizează și în care accesul la finanțare bancară a devenit un test de credibilitate pentru dezvoltatori, sprijinul unui partener financiar solid este și o confirmare a solidității proiectului nostru”, a declarat Adrian Stoichină, Co-CEO la Prima Development Group.

Prima fază este programată pentru livrare în vara anului 2027, în timp ce lucrările pentru faza a doua ar urma să înceapă până la sfârșitul acestui an. La finalizare, ansamblul va include aproximativ 1.600 de apartamente dezvoltate în șapte etape. 

Grupul a livrat peste 5.500 de locuințe în Oradea și București în cei 20 de ani de activitate. Totodată, compania pregătește pentru finalul anului 2026 livrarea primei faze a proiectului Prima Astera, care va include 300 de apartamente în vestul Bucureștiului.  

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo