Cheltuielile turiștilor străini în România au depășit pragul de 5 miliarde de euro în anul 2025. Conform datelor Eurostat citate de compania de consultanță imobiliară Colliers, acest nivel este de aproape 2,8 ori mai mare decât cel înregistrat în 2016. Indicatorul reflectă o creștere medie anuală de aproximativ 12% în ultimul deceniu, reprezentând cel mai rapid ritm de creștere dintre toate statele membre ale Uniunii Europene.
Deși în 2025 s-a înregistrat o ușoară scădere de aproape 4% față de anul precedent, tendința pe termen lung rămâne pozitivă. În T1 2026, cheltuielile vizitatorilor străini au crescut deja cu peste 8% comparativ cu aceeași perioadă din 2025.
Din punct de vedere al structurii pe naționalități, turiștii din SUA, Germania, Marea Britanie și Italia au generat aproximativ 40% din total, însumând aproape 2 miliarde de euro.
Pentru prima dată, vizitatorii americani au ocupat prima poziție, cu cheltuieli de 554 de milioane de euro, devansându-i ușor pe cei germani (546 de milioane de euro) și pe cei britanici (518 milioane de euro).
Raluca Buciuc, Director, Partner of Valuation și Advisory Services la Colliers, a declarat: „România a avut o creștere mult mai rapidă decât piețele comparabile din regiune în ceea ce privește cheltuielile turiștilor străini, însă a pornit de la un nivel mai redus, iar diferența față de țările vecine rămâne importantă. Faptul că suntem încă în urma unor piețe precum Ungaria, Cehia sau Polonia arată că există în continuare mult spațiu de creștere”.
Această dinamică sprijină o nouă etapă de dezvoltare a infrastructurii hoteliere locale. Colliers estimează că România ar putea adăuga peste 5.000 de camere de hotel până la finalul deceniului. Extinderea va majora stocul total existent cu aproximativ 5%, impactul principal fiind vizibil pe segmentul de 4 și 5 stele, unde sunt concentrate noile proiecte.





















