Reforma taxelor locale: Cum va funcționa sistemul e-Proprietate

România se pregătește pentru o schimbare majoră în modul de calcul al taxelor locale prin implementarea sistemului e-Proprietate, considerat coloana vertebrală tehnică a reformei asumate prin PNRR.

Deși cadrul juridic este stabilit prin Legea nr. 239/2025, impactul real va depinde de capacitatea autorităților de a implementa sistemul eficient și de evoluția pieței imobiliare, potrivit unei opinii semnate de către Andra Cașu, Partener, liderul departamentului Taxe directe, EY România și Oana Țăranu, Senior Manager, Taxe directe, EY România.

Noua paradigmă fiscală mută accentul de la valorile administrative și grilele forfetare către un sistem orientat spre valoarea de piață a bunurilor imobile. Această tranziție, care presupune îndeplinirea jalonului 237 din PNRR, pare să se concretizeze începând cu anul 2027. Până atunci, legea prevede că pentru anul 2026, impozitele locale pe clădiri și terenuri nu pot fi mai mici decât nivelul stabilit în 2025.

Sistemul e-Proprietate va utiliza date din evidențele cadastrale, cartea funciară și registrele fiscale pentru a determina valori de piață actualizate. Acest mecanism va permite corelarea taxelor cu dinamica pieței: în perioade de creștere imobiliară, veniturile bugetelor locale vor crește, în timp ce într-un scenariu de corecție, presiunea fiscală asupra proprietarilor s-ar putea diminua.

Andra Cașu a spus: „Legea nr. 239/2025 marchează o schimbare de paradigmă în impozitarea proprietăților din România, nu doar prin generarea de impozite și taxe locale majorate, ci și prin mutarea accentului de la un sistem bazat pe valori administrative și grile forfetare către unul orientat, cel puțin la nivel declarativ, spre valoarea de piață a bunurilor imobile”.

Implementarea nu este lipsită de provocări, experiențele anterioare cu proiecte precum SAF-T sau SPV fiind marcate de disfuncționalități.

Oana Țăran a precizat în cadrul opiniei că precizia sistemului va depinde de calitatea datelor disponibile și de capacitatea instituțiilor publice de a comunica eficient între ele. Totodată, rămâne dificilă estimarea valorilor pentru proprietăți atipice sau situate în zone fără tranzacții imobiliare.

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo