Piața imobiliară din România începe anul 2026 sub semnul prudenței, marcată de o creștere generalizată a prețurilor, dar și de o adaptare a cumpărătorilor la noile realități economice. Deși cererea rămâne activă, specialiștii estimează o perioadă de tranzacționare mai lungă, oferind investitorilor timpul necesar pentru o analiză riguroasă a documentației și a solidității financiare a dezvoltatorilor.
Bucureștiul a înregistrat cele mai accelerate majorări de preț în ultimele 12 luni, cu un salt de 17% atât pe segmentul locuințelor noi, cât și al celor vechi. În prezent, un apartament nou în Capitală costă, în medie, 2.500 euro/mp, în timp ce unitățile vechi sunt listate la 2.159 euro/mp.
Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro a spus: „Creșterea prețurilor ar putea fi mai lentă în 2026. Cel mai probabil, piața se va așeza după primul trimestru. Românii au cheltuieli mai mari și au nevoie de timp pentru a se adapta la noua realitate, ceea ce va duce, pentru unii, la amânarea deciziei de cumpărare. Ulterior, numărul tranzacțiilor ar putea crește treptat.”
Cluj-Napoca își menține statutul de cea mai scumpă piață rezidențială din țară, depășind pragul istoric de 3.300 euro/mp pentru unitățile noi. Totuși, ritmul de creștere în acest oraș a fost cel mai lent la nivel național, de doar 5%. În contrast, Iași rămâne singurul mare centru urban unde prețul mediu se situează sub pragul de 2.000 euro/mp, oferind cele mai accesibile opțiuni pentru achiziția de apartamente noi, la o medie de 1.972 euro/mp.
Evoluții contrastante se observă și în alte orașe mari. În Brașov, segmentul nou a avansat mai rapid (+11%), atingând 2.698 euro/mp. În schimb, în orașe precum Timișoara și Constanța, apartamentele vechi au înregistrat scumpiri mai alerte decât cele noi în ultimul an. Timișoara rămâne atractivă pe segmentul vechi, având cel mai mic preț mediu dintre orașele analizate, respectiv 1.820 euro/mp.






















