Gala Christmas Party ArtDesign Days, desfășurată pe 12 decembrie 2025, a marcat un moment de referință pentru comunitatea creativă, îmbinând excelența profesională cu responsabilitatea civică.
Evenimentul a reunit specialiști din arhitectură, design și dezvoltare urbană într-un format care a prioritizat dialogul cultural și sprijinul social.
Pilonul central al serii a fost susținerea Centrului de zi pentru mame singure „Acoperământul Maicii Domnului”.
Aceasta este singura instituție de acest tip din oraș, fiind o inițiativă dezvoltată de Rotaract Cetățuie pentru a oferi protecție mamelor și copiilor aflați în situații vulnerabile.
Sub umbrela ArtDesign Days, cel mai amplu festival de profil organizat anual în Piața Unirii, evenimentul a beneficiat de sprijinul partenerilor MobilaDalin, Art Residence Transylvania și View Box Houses.
Dincolo de componenta caritabilă, gala a găzduit un panel de reflecție profesională axat pe relația dintre patrimoniu și arhitectura contemporană. Dezbaterea a reunit personalități precum arh. Claudiu Salanță, arhitect-șef al Consiliului Județean Cluj, arh. prof. dr. Șerban Țigănaș, decan al Facultății de Arhitectură, Pascal Fesneau, Consulul Franței, și arh. Eugen Pănescu, membru executiv al Architects’ Council of Europe.
„Prin acest eveniment-satelit, am reconfirmat faptul că inițiativele culturale pot deveni vectori reali de impact social atunci când sunt construite pe valori comune, dialog și solidaritate”, au explicat organizatorii evenimentului.
Gala a fost onorată de prezența corpului consular și a profesioniștilor din industriile creative, consolidând un concept de eveniment în care responsabilitatea față de comunitate este esențială.
Proiectul a fost coordonat de echipa organizatoare formată din Alexandra Bartha (IMOBIL ARE), Antonia Cojan (Conceptual Events) și Ionela Hederfai, fondatoarea festivalului.






















