Cazinoul din Constanța a fost redeschis în urma lucrărilor de restaurare care au fost demarate în mai 2020.
Prin proiectul de peste 200 de milioane de lei, realizat de Compania Națională de Investiții, clădirea a fost consolidată și reabilitată în detaliu, de la vitralii și fațade până la elementele decorative interioare.
Ultimele reparații majore aduse Cazinoului din Constanța au avut loc în perioada anilor 1986-1988.
„În 1910, când Cazinoul și-a aprins luminile pentru prima dată, a fost mai mult decât un loc de divertisment. Era o declarație de modernitate, un manifest al unei Românii care privea spre viitor. Astăzi, după o muncă de restaurare de cinci ani, Cazinoul strălucește din nou, nu doar ca monument istoric, ci și ca un spațiu cultural adaptat epocii moderne”, se arată într-o descriere a proiectului postată pe site-ul cazinoul.com.
Prima mențiune a unui cazinou în Constanța datează din anii 1880, însă actuala construcție — emblematică pentru stilul Art Nouveau — a fost inaugurată în anul 1910, sub semnătura arhitectului Daniel Renard. Cu linii curbe, detalii ornamentale și vitralii spectaculoase, edificiul a devenit rapid un spațiu dedicat elitelor vremii, găzduind baluri, spectacole, jocuri de noroc și întâlniri diplomatice, potrivit unei prezentări oficiale a clădirii.