Grupul imobiliar NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, are ca obiectiv acoperirea consumului de energie electrică exclusiv din surse regenerabile până la finalul anului 2026.
Compania a cumpărat la finalul acestui an un parc fotovoltaic de 50MW în județul Arad, unde va începe construcția anul viitor. În paralel, grupul negociază noi achiziții și vizează atingerea unei capacități de 159MW în următorii 2 ani, având la dispoziție un buget de investiții de aproximativ 100 de milioane de euro.
„Centrale comerciale pot fi hub-uri de energie”, a explicat Andrei Horhoianu, Group Head of Energy în cadrul NEPI Rockcastle.
Compania a instalat deja panouri fotovoltaice pe acoperișurile celor 27 de proiecte ale sale din România, ajungând la o capacitate instalată de 38MW. Potrivit rapoartelor NEPI Rockcastle, această investiție a generat venituri de 7,3 milioane de euro în primele nouă luni ale anului.
Horhoianu a adăugat că NEPI Rockcastle plătește lunar circa 30 de milioane de euro pentru costurile cu electricitate în cadrul proiectelor din România. Aproximativ 21% din consumul de energie al portofoliului local a fost acoperit din propriile sisteme de producție în S1 2024.
Proiecte comerciale și rezidențiale, în dezvoltare pe piața locală
La nivel de grup, compania are un buget de 788 de milioane de euro pentru dezvoltare de noi proiecte în ECE.
În România, compania lucrează în prezent la extinderea Promenada București, unde va adăuga spații noi de retail și birouri alături de un hotel, pe o suprafață închiriabilă totală de 55.400 mp. Dezvoltatorul vrea să obțină certificarea Bream Excellent pentru acest proiect. De asemenea, compania va demara anul viitor două noi dezvoltări rezidențiale în Brașov și Craiova, unde va investi aproximativ 47 de milioane de euro.
NEPI Rockcastle mai are în faza de autorizare un alt proiect mixt în Galați, însă nu a fost avansată o dată pentru începerea dezvoltării.
Un alt mare proiect comercial va fi demarat de în Bulgaria. Noua dezvoltare Promenada Plovdiv, cu o suprafață închiriabilă de 60.500 mp, ar urma să fie finalizată în T4 2026.
Portofoliul grupului, în valoare de 7,8 miliarde de euro, este localizat în opt țări din ECE și include 57 de proprietăți.