Investițiile imobiliare din România cresc la 655 milioane de euro în primele nouă luni din 2024

Piața investițiilor imobiliare din România a ajuns la aproape 655 milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2024, în creștere cu 169% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform unui raport iO Partners.

În Cehia, Ungaria, România și Slovacia, volumele combinate de investiții în primele trei trimestre ale anului 2024 au totalizat aproape 2,1 miliarde de euro, în scădere cu 9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Piața lider în ECE a fost Cehia, cu o cotă de 50% din volumul total al investițiilor, urmată de România cu 31%, Ungaria cu 10% și Slovacia cu 9%.

„România se remarcă în regiune printr-o evoluție pozitivă comparativ cu alte țări și ne așteptăm ca volumul tranzacțiilor în 2024 să ajungă la media ultimilor cinci ani (850-900 milioane de euro). Sectorul industrial și cel de retail rămân cele mai atractive și lichide. Randamentele par să fi atins un plafon, deoarece costurile de finanțare au scăzut. Capitalul regional este din ce în ce mai important și susține perspectivele de creștere pe termen lung în CEE”, spune Andrei Văcaru, Head of Capital Markets CEE la iO Partners.

În ECE, cea mai mare tranzacție încheiată până în T3 2024 a fost vânzarea proiectului de retail Arkády Pankrác din Praga pentru 265 milioane de euro. Următoarea a fost vânzarea proiectelor logistice Globalworth către CTP în România pentru 168 milioane de euro și vânzarea birourilor Václavské náměstí 42 din Praga pentru 132 milioane de euro.

Privind randamentele prime, acestea au crescut în segmentul clădirilor de birouri în T3 2024 comparativ cu T3 2023, cu 0,25 bps în Ungaria (6,75%) și cu 0,1 bps în Cehia (5,25%), în timp ce în România și Slovacia au rămas la același nivel de 7,75%, respectiv 6%.

În cazul centrelor comerciale, randamentele prime au crescut cu 0,25 bps în Ungaria (7,25%) și România (8%), stagnând în Cehia (6%) și Slovacia (6,50%).

Pentru segmentul industrial, acestea au înregistrat o creștere de 0,25 bps în România (8%) și Ungaria (7%), rămânând neschimbate în Cehia (5,15%) și Slovacia (6,25%).

energyexpo - AXXIS Nova Resort & SPA