Iată finaliștii Galei Premiilor Real Estate 2023 – câștigătorii dezvăluiți pe 2 noiembrie

O nouă ediție a Galei Premiilor Real Estate revine pe 2 noiembrie, de această dată sub egida conceptului de dezvoltare imobiliară sustenabilă în cadrul comunităților.

Ajuns la cea de-a cincea ediție, evenimentul din acest an a înregistrat un număr record de 25 de categorii în care juriul de specialitate va selecta câștigătorii. În acest an, componenta rezidențială a competiției a fost mărită și prin urmare au apărut categorii noi precum „Proiectul rezidențial multifazat al anului”, „Proiectul de vile al anului” și „Proiectul resort&residence al anului”.

De asemenea, publicația a decis să lanseze alte categorii noi precum „Leadership feminin în imobiliare”, „Portalul imobiliar inovator al anului” și „Promotorul comunităților sustenabile”.

Publicația Real Estate Magazine va recunoaște realizările jucătorilor din domeniul imobiliar din ultimele 12 luni. Astfel, juriul desemnat pentru a alege marii câștigători este compus din: Andreea Ciobanu, CMO, Hagag Development Europe; Alexandru Manea, Fondator, ANG Luxury Properties; Emma Toma, Head of Office Division, AFI Europe România; Ionuț Angheluș, General Manager, Urban Invest; Șerban Georgescu, Fondator, ISRA Design; Bogdan Alexandru Onea, CEO, O.B.A Different By Luxury; Remus Zamfirescu, owner, NOTAREM; Georgiana Constantin, Partener, RE/MAX Innovation; Oana Weinstein Tabacu, editorialist, Real Estate Magazine; Ovidiu Nicolae Poșircă, redactor-șef, Real Estate Magazine.

Categoriile jurizate anul acesta:

  • Dezvoltatorul rezidențial al anului
  • Proiectul rezidențial al anului
  • Proiectul exclusivist al anului
  • Proiectul rezidențial multifazat al anului
  • Proiectul de vile al anului
  • Proiectul mixt al anului
  • Proiectul resort&residence al anului
  • Dezvoltatorul retail al anului
  • Proiectul de retail al anului
  • Dezvoltatorul office al anului
  • Proiectul office al anului
  • Dezvoltatorul industrial al anului
  • Investitorul anului
  • Leadership feminin în imobiliare
  • Portalul imobiliar inovator al anului
  • Agenția anului
  • Platforma de finanțare imobiliară a anului
  • Furnizorul strategic pentru industria imobiliară din România
  • Firma de construcții a anului
  • Studioul de arhitectură/design al anului
  • Furnizorul de mobilier al anului
  • Excelență în soluții pentru amenajări interioare
  • Tranzacția anului
  • Promotorul comunităților sustenabile
  • Personalitatea anului în imobiliare

Selecție din 125 de nominalizări

Lista scurtă a celor 125 de nominalizați este rezultatul unui proces de cercetare amplă a pieței de către echipa Real Estate Magazine la care se adaugă autonominalizările provenite direct de la companii și antreprenori. Obiectivul este de a reflecta progresul industriei pe toate liniile, pornind de la finanțare, la proiectare, construcție și vânzare. Totodată, în afara competiției jurizate vor mai fi acordate premii speciale din partea publicației care vor atesta politicile de investiții și dezvoltare ale companiilor în ultimul an.

Ediția Galei Premiilor Real Estate 2023 va recunoaște meritele companiilor și managerilor din sectorul imobiliar, într-un an cu evoluții economice mixte și incertitudini pe partea de fiscalitate și legislație. În schimb, interesul dezvoltatorilor pentru sustenabilitate este tot mai evident, fie că vorbim despre construcția de locuințe nZEB sau implementarea unei strategii de tip ESG.

Iată finaliștii Galei Premiilor Real Estate 2023:

DEZVOLTATORUL REZIDENȚIAL AL ANULUI

Nominalizări: Dezvoltatorii care investesc în spații de locuire atractive și de calitate, cu un design aparte.

Criterii de selecție: Investiție, Calitate, Brand

ARQA

EDEN CAPITAL DEVELOPMENT

HILS DEVELOPMENT

MAURER IMOBILIARE

REDPORT CAPITAL 

PROIECTUL REZIDENȚIAL AL ANULUI

Nominalizări: cele mai noi cinci proiecte dezvoltate (lansate) în 2022-23, apreciate pentru calitate și plus-valoare.

Criterii de selecție: Calitate, Inovație, Impact

ALEZZI ODYSSEY, ALEZZI, CONSTANȚA

FIRST ESTATES PIPERA, ALSIN MANAGEMENT, BUCUREȘTI

HILS BRAUNER, HILS DEVELOPMENT, BUCUREȘTI

QUARTIER AZUGA, STC PARTNERS, BUCUREȘTI

SELECT RESIDENCES, ANCHOR GRUP, BUCUREȘTI

PROIECTUL EXCLUSIVIST AL ANULUI

Nominalizări: Proiectele rezidențiale cheie care au contribuit la progresul segmentului premium și de lux în 2022-23.

Criterii de selecție: Locație, Investiție, Design

ARQA JOLIE VILLAGE, ARQA, PIPERA

ELIE SAAB TOWERS, METROPOLITAN GROUP, BUCUREȘTI

O.B.A TOWER, O.B.A DIFFERENTBYLUXURY, CONSTANȚA

ONE66, ONE66 EXULTING, BRAȘOV

ONE LAKE CLUB, ONE UNITED PROPERTIES, BUCUREȘTI 

PROIECTUL REZIDENȚIAL MULTI-FAZAT AL ANULUI

Nominalizări: cinci proiecte dezvoltate în mai multe etape care au demarat o nouă fază în 2022-23.

Criterii de selecție: Brand, Locație, Investiție

CORTINA NORTH, EDEN CAPITAL, PIPERA

COSMOPOLIS, OPUS LAND DEVELOPMENT, OTOPENI

GRAN VIA MARINA, GRAN VIA REAL ESTATE, CONSTANȚA

H PIPERA LAKE, HAGAG DEVELOPMENT EUROPE, PIPERA

THE LEVEL APARTMENTS, REDPORT CAPITAL, BUCUREȘTI

PROIECTUL DE VILE AL ANULUI

Nominalizări: cinci proiecte majore de vile demarate sau finalizate în perioada 2022-23.

Criterii de selecție: Investiție, Brand, Design

MAURER VILLAGE BOD, MAURER IMOBILIARE, BRAȘOV

MEDUSA RESIDENCE, METROPOLITAN GROUP, PIPERA

MOBEXPERT HOMES PIPERA, MOBEXPERT, PIPERA

NUSCO HOMES, NUSCO IMOBILIARA, TUNARI

RPC VILLAGE, RPC GROUP, TIMIȘOARA

PROIECTUL MIXT AL ANULUI

Nominalizări: Proiectele mixte care au creat sinergii între diferite segmente imobiliare și au contribuit la regenerare urbană și îmbunătățirea standardelor de viață în orașe.

Criterii de selecție: Investiție, Suprafață, Facilități

HILS PALLADY, HILS DEVELOPMENT, BUCUREȘTI

NUSCO CITY, NUSCO IMOBILIARA, PIPERA

SEMA PARC, RIVERSIDE DEVELOPMENT, BUCUREȘTI

SILK DISTRICT, PRIME KAPITAL, IAȘI

URBAN PLAZA, URBAN INVEST, BRAȘOV

PROIECTUL RESORT&RESIDENCE AL ANULUI

Nominalizări: Proiectele hibride tip resort&residence care combină componenta rezidențială clasică cu cea ospitalieră.

Criterii de selecție: Investiție, Facilități, Brand

AXXIS NOVA RESORT & SPA, GRUP PETROL MARIN, CONSTANȚA

INFINITY RESORT&SPA, ALEZZI, CONSTANȚA

NORDIS MAMAIA, NORDIS GROUP, CONSTANȚA

VOGH OLIMP, CERTION, CONSTANȚA

INVESTITORUL ANULUI

Nominalizări: Cei mai activi cinci investitori din sectorul imobiliar în 2022-23 în funcție de valoarea adăugată și calitatea investiției.

Criterii de selecție: Investiție, Impact, Locație

HAGAG DEVELOPMENT EUROPE

IULIUS

ONE UNITED PROPERTIES

PAVĂL HOLDING

SPEEDWELL

LEADERSHIP FEMININ ÎN IMOBILIARE

Nominalizări: Femeile cu funcții de decizie în ecosistemul imobiliar care au avut un impact asupra pieței în ultimele 12 luni și care au dovedit calități de leadership inspirațional.

Criterii de selecție: Experiență, Recunoaștere în piață, Leadership

BEATRICE DUMITRAȘCU, CEO RESIDENTIAL DIVISION, ONE UNITED PROPERTIES

CRISTINA DUMITRACHE, CHIEF BUSINESS DEVELOPMENT OFFICER, RUSTLER ROMÂNIA

COSTINA PETRESCU, CEO TITIREZ.RO & IMOPR

EMMA TOMA, HEAD OF OFFICE DIVISION, AFI EUROPE ROMÂNIA

ROXANA GHIOCA, GM, AUSTROTHERM ROMÂNIA

PORTALUL IMOBILIAR INOVATOR AL ANULUI

Nominalizări: Cele mai importante cinci portaluri de anunțuri imobiliare care se adresează persoanelor fizice și profesioniștilor din sectorul imobiliar.

Criterii de selecție: Brand, Impact, Investiții

HOMEZZ.RO

IMOBILIARE.RO

IMORADAR24.RO

STORIA.RO

TITIREZ.RO

AGENȚIA ANULUI

Nominalizări: Agențiile care au sprijinit clienții în proiecte de investiții la nivel local.

Criterii de selecție: Volum tranzacții, Brand, Specializare

ANG LUXURY PROPERTIES

NORTH BUCHAREST INVESTMENTS

RE/MAX

RUSTLER PROPERTIES

SVN ROMÂNIA

PLATFORMA DE FINANȚARE IMOBILIARĂ A ANULUI

Nominalizări: Cele mai importante platforme specializate în generarea unui volum nou de credite imobiliare în sectorul rezidențial.

Criterii de selecție: Brand, Rețea națională, Experiență

IMOBILIARE.RO FINANCE

KIWI FINANCE

SVN CREDIT ROMANIA 

FURNIZORUL STRATEGIC PENTRU INDUSTRIA IMOBILIARĂ DIN ROMÂNIA

Nominalizări: Furnizorii care au adus valoare adăugată în proiecte prin soluțiile de calitate oferite dezvoltatorilor.

Criterii de selecție: Brand, Calitate, Rețea

AUSTROTHERM ROMÂNIA

IDEAL STANDARD

MAER GROUP

PINUM DOORS & WINDOWS

REYNAERS ALUMINIUM ROMÂNIA

FURNIZORUL DE MOBILIER AL ANULUI

Nominalizări: Cei mai importanți cinci producători/distribuitori de mobilier cu brand recunoscut la nivel național și apreciat de dezvoltatorii de locuințe.

Criterii de selecție: Brand, Calitate, Rețea

MOBEXPERT

NOAM MOBILI DESIGN

OSEA INTERIORS

ROVERE

SELECT DESIGN

PERSONALITATEA ANULUI ÎN IMOBILIARE

Nominalizări: Personalitatea care a adus cea mai mare contribuție în sectorul imobiliar din perspectiva strategiei de afaceri și a politicii investiționale.

Criterii de selecție: Leadership, Investiții, Impact

ADRIAN CIONCA, PROPRIETAR, RPC GROUP

ANTOANELA COMȘA, PREȘEDINTE, GRAN VIA ROMÂNIA

BOGDAN ALEXANDRU ONEA, CEO, O.B.A DIFFERENT BY LUXURY

IONUȚ NEGOIȚĂ, FONDATOR, HILS DEVELOPMENT

MICHELE NUSCO, CEO, NUSCO IMOBILIARA

FIRMA DE CONSTRUCȚII A ANULUI

Nominalizări: Firmele din sectorul construcțiilor implicate în proiecte relevante la nivel național/internațional cu un parcurs ascendent al afacerilor.

Criterii: Proiecte reprezentative, Brand, Expunere națională/internațională

BOG’ART

BTDCONSTRUCT & AMBIENT

CONSTRUCȚII ERBAȘU

O.B.A DIFFERENT BY LUXURY

PORR CONSTRUCT

STUDIOUL DE ARHITECTURĂ/DESIGN AL ANULUI

Nominalizări: Studiouri de arhitectură și design care au continuat să implementeze proiecte cu atenție la design și care au setat tendințe în piața de profil.

 Criterii: Brand, Expunere națională/internațională, Proiecte reprezentative

GROSU ART STUDIO

ISRA DESIGN

LEMON DESIGN

MIA GROUP

PURAN ARCHITECTURE & DESIGN

EXCELENȚĂ ÎN SOLUȚII PENTRU AMENAJĂRI INTERIOARE

Nominalizări: Integratorii care au adus valoare adăugată în proiecte prin soluțiile de calitate pe zona de design și materiale oferite utilizatorilor finali (rezidenți/dezvoltatori).

Criterii de selecție: Brand, Calitate, Rețea

DAQORA

DELTA STUDIO

PIATRĂ ONLINE

QUADRA CASA

SSAB

DEZVOLTATORUL RETAIL AL ANULUI

Nominalizări: Dezvoltatorii care au investit în crearea unei experiențe unice de shopping și care au continuat să investească în proiectele existente și în centre noi.

Criterii de selecție: Inovație, Rețea, Investiție

AFI EUROPE

OASIS CONSULTING

NEPI ROCKCASTLE

PRIME KAPITAL – MAS REI

SQUARE 7 PROPERTIES & MITISKA

PROIECTUL DE RETAIL AL ANULUI

Nominalizări: Proiectele comerciale care au continuat procesul de inovare și dezvoltare în 2022-23.

Criterii de selecție: Design, Brand, Locație

AFI ARAD, AFI EUROPE ROMANIA, ARAD

CAROLINA MALL, PRIME KAPITAL, ALBA IULIA

COSMOPOLIS PLAZA, OPUS LAND DEVELOPMENT, OTOPENI

PRIMA SHOPPING CENTER, OASIS CONSULTING, SIBIU

PROMENADA CRAIOVA, NEPI ROCKCASTLE, CRAIOVA

DEZVOLTATORUL OFFICE AL ANULUI

Nominalizări: Dezvoltatorii care au mizat pe proiecte în locații strategice si cu facilități atractive pentru chiriași, adaptate la noile cerințe impuse în noul context marcat de provocări economice și modificare a sistemelor de lucru.

Criterii de selecție: Investiție, Brand, Rețea

FORTE PARTNERS

GLOBALWORTH

GTC

IULIUS

ONE UNITED PROPERTIES

PROIECTUL OFFICE AL ANULUI

Nominalizări: Proiectele de birouri care au ieșit în evidență prin anvergură și impactul asupra pieței, dar și prin îmbunătățirile implementate pe fondul așteptărilor noi ale companiilor chiriașe și ale angajaților.

Criterii de selecție: Locație, Design, Facilități

AFI LOFT, AFI EUROPE, BUCUREȘTI

H PRIVATE ARGHEZI, HAGAG DEVELOPMENT EUROPE, BUCUREȘTI

ONE COTROCENI PARK, ONE UNITED PROPERTIES, BUCUREȘTI

PALAS CAMPUS IAȘI, IULIUS, IAȘI

U•CENTER 2, FORTE PARTNERS, BUCUREȘTI

DEZVOLTATORUL INDUSTRIAL AL ANULUI

Nominalizări: Dezvoltatorii care au investit în proiecte care asigură excelență operațională clienților.

Criterii de selecție: Investiție, Inovație, Brand

CTP

ELI PARKS

SPEEDWELL

TRANSILVANIA CONSTRUCȚII

WDP

TRANZACȚIA ANULUI

Nominalizări: Investitorii și tranzacțiile cu impact strategic asupra sectorului imobiliar în 2022-23. 

Criterii de selecție: Investiție, Impact, Rețea

CTP, PENTRU TRANZACȚIA TIP SALE AND LEASEBACK CU FM LOGISTICS

PAVĂL HOLDING, PENTRU ACHIZIȚIA PRIMEI FAZE DIN U-CENTER DE LA FORTE PARTNERS

PAVĂL HOLDING, PENTRU ACHIZIȚIA PORTOFOLIULUI DE BIROURI AL CA IMMO

W&E ASSETS, PENTRU ACHIZIȚIA A 50% DIN PORTOFOLIUL DE RETAIL FAMILY MARKET AL IULIUS

YELLOW TREE, PENTRU ACHIZIȚIA OLYMPIA TOWER DIN BUCUREȘTI

PROMOTORUL COMUNITĂȚILOR SUSTENABILE

Nominalizări: Dezvoltatorii care au mizat pe crearea de comunități de rezidenți/companii chiriașe cu focus pe practici sustenabile.

Criterii de selecție: Investiție, Impact, Brand

AFI EUROPE ROMANIA

GLOBALWORTH

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR

ONE UNITED PROPERTIES

SPEEDWELL

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA