EVOLOR, unul dintre cei mai mari jucatori din industria romaneasca de productie de vopsele si lacuri, anunta finalizarea achizitiei pentru fosta fabrica de vopsele Chempro si investitii in tehnologizare, proiectul avand o valoare totala de 3 milioane de euro.
Proiectul de investitii face parte din planul strategic de dezvoltare, compania marcand anul acesta 30 ani de activitate.
Prin achizitia fabricii Chempro, localizata pe platforma Oltchim Ramnicu Valcea, EVOLOR va moderniza si va operationaliza un spatiu de 3776 metri patrati, pentru a gazdui noi capacitati de productie, logistice si administrative. Astfel, EVOLOR isi consolideaza pozitia in regiune, jucand un rol activ in revitalizarea regiunii Valcea, in trecut un reper pentru progresul industrial din Romania.
La nivel national, compania EVOLOR ocupa locul 7 in topul producatorilor de lacuri, vopsele, adezivi si mortare, dupa volumul de business. In primul semestru al acestui an, EVOLOR a inregistrat o cifra de afaceri de 49 mil lei, in crestere cu 32,5% fata de perioada similara din 2022. EBITDA a atins o valoare de 8,3 milioane RON, iar marja EBITDA s-a situat la 16,8% din cifra de afaceri, conform raportului pentru S1 2023.
“Anul 2023 este un moment de referinta pentru EVOLOR, o dovada ca suntem in directia corecta, parte dintr-o structura solida, care ne ofera capabilitatile necesare pentru dezvoltarea acestui brand 100% romanesc si transformarea sa intr-un campion industrial regional. Pentru atingerea obiectivelor, am realizat o noua investitie strategica de 3 milioane EUR in zona Valcea, achizitionand si modernizand fosta fabrica Chempro pentru a spori capacitatile de productie si cele logistice. Continuam astfel dezvoltarea accelerata si realizarea de investitii strategice, care sa genereze valoare pentru business si comunitate si in urmatorii 30 de ani.” declara Bogdan Pirvu, CEO EVOLOR.
Parte din portofoliul holdingului ROCA Industry din decembrie 2021, EVOLOR estimeaza o crestere de 53% a cifrei de afaceri din momentul preluarii si rezultatele din 2023. Cifra de afaceri aferenta anului preluarii, 2021, este de 64 mil. RON, iar pana la finalul lui 2023, EVOLOR tinteste un volum de business de 98 mil. RON.
O crestere de aproape 30% se inregistreaza si la nivelul fortei de munca, compania avand in prezent 145 de angajati, fata de 112 in momentul preluarii de catre holding.
Produsele EVOLOR sunt comercializate la nivel national, fiind disponibile in marile lanturi de magazine de tipul „Do it yourself” (DIY), precum Dedeman, Leroy Merlin si Brico Depot, dar si in magazine traditionale, printr-o retea de distribuitori locali specializati. Anul 2023 marcheaza si startul activitatilor de export, produsele ajungand pe pietele din Republica Moldova si Israel.