Globalworth Campus a semnat un contract de închiriere cu RetuRO

Alex Moldovan

, Real News

RetuRO Sistem Garanție Returnare (RetuRo), o societate înființată de producătorii de băuturi și asociațiile comercianților în scopul gestionării sistemului de garanție-returnare, își extinde operațiunile în Globalworth Campus A.

RetuRO este cel mai mare proiect de colectare și reciclare a ambalajelor. Compania a fost constituită ca o societate administrată în sistem dualist, ce are la bază principiul not-for-profit, ceee ce înseamnă că, prin actul constitutiv, aceasta și-a asumat obligația de a reinvesti eventualul profit exclusiv în dezvoltarea sistemului. Statul român, prin Ministerul Mediului, s-a alăturat de asemenea societății în calitate de acționar.

Misiunea RetuRO este de a implementa cel mai mare proiect al economiei circulare – sistemul de garanție-returnare. Prin punerea în aplicare a acestui proiect, vom putea avea un mediu mai sustenabil și mai verde, în timp ce îndeplinim obiectivele de colectare și reciclare impuse prin noul pachet pentru economie circulară al Uniunii Europene. Sistemul de garanție-returnare va impulsiona piața de reciclare din România, oferind cantități semnificative și de calitate de materie primă.

”Globalworth Campus, cel mai extins parc de birouri clasa A din România, este un proiect foarte ambițios, gândit să creeze un ecosistem echilibrat pentru comunitatea noastră. Suntem încântați să găzduim RetuRo în locația noastră premium, în care atât mediul interior, cât și cel exterior stimulează inovația și progresul. Mulțumim companiei RetuRo pentru încrederea acordată și le urăm bun venit în noul spațiu”, a afirmat Ramona Dîrlea, Corporate Account Manager în cadrul Globalworth Romania.

”Prin stabilirea sediului nostru în Globalworth Campus, o locație care prioritizează sustenabilitatea, facem un mare pas înainte în angajamentul nostru de a implementa cel mai mare proiect de economie circulară din România (sistemul de garanție – returnare – DRS). Această acțiune se aliniază cu valorile și cu misiunea noastră de a crea impact pozitiv, nu doar prin investițiile noastre, ci și prin modul în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Cătalina Marga, CFO și Membru al Consiliului de Administrație al RetuRo.

Complexul Globalworth Campus le oferă chiriașilor spații care mizează pe sustenabilitate și design avangardist, care încurajează inovația, relaxarea și creativitatea. Proiectul se înscrie în cele mai înalte standarde în materie de eficiență energetică și se bucură în prezent de o acreditare BREEAM Excellent. Clădirea a obținut certificarea WELL Health-Safety care demonstrează în continuare faptul că proprietățile companiei oferă condiții sigure și sănătoase pentru desfășurarea activităților persoanelor care lucrează aici cât și pentru vizitatori. Globalworth a primit anul trecut 47 de certificări ESG pentru portofoliul din România, demonstrând angajamentul său de a furniza partenerilor și acționarilor săi spații de înaltă calitate și sustenabile.

Globalworth Campus cuprinde trei clădiri de birouri încadrate în clasa A ce găzduiesc spații de birouri, un centru de conferințe care poate primi peste 1.200 de persoane, centre comerciale și diverse alte facilități, ce se întind pe o suprafață închiriabilă de peste 92.000 mp.

 

 

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA