Iulius deschide a doilea Family Market în Iași

Dezvoltatorul imobiliar local Iulius a anunțat deschiderea celui de-al doilea proiect Family Market, în cartierul ieșean Bucium în urma unei investiții de 12 milioane de euro.

Proiectul cu o suprafață de 5.500 de metri pătrați include 26 de branduri, iar chiriașul ancoră este operatorul de supermarket-uri Auchan.

„Ideea Family Market a apărut înainte de pandemie, însă perioada de restricții a întărit utilitatea conceptului, mai ales în zonele rezidențiale de la limitele orașului, care au atras tot mai multe familii tinere. Cele cinci luni de operare a proiectului din Miroslava ne confirmă că este un concept de care piața avea nevoie. În cazul proiectului deschis în Bucium, cei aproximativ 30.000 de locuitori ai cartierului vor putea reduce din drumurile spre centrul Iașului, aflat la șapte-opt kilometri, pentru a accesa servicii care acum sunt aproape”, a adăugat Radu Pârlea, Shopping Center Manager Family Market.

Anul acesta, Iulius a deschis două centre comerciale sub noul format pe baza unei investiții de 24 de milioane de euro. Finanțarea proiectelor a fost asigurată de către CEC Bank.

Dezvoltatorul lucrează în prezent la autorizarea unui nou proiect mixt în Cluj-Napoca în care investiția totală planificată se ridică la peste 500 de milioane de euro.

AXXIS 1458 × 180 px 2 slidere - AXXIS Nova Resort & SPA