Echipa Târgului Național Imobiliar (TNI) a lansat un program susținut de webinarii cu program săptămânal. Organizatorii aduc în fața publicului personalități din domenii de interes, astfel încât ideile și vasta experiență internațională să ajute specialiștii din industrie să depășească actuala situație și să identifice noi oportunități de creștere.
Pe 15 aprilie, ora 12.00, Walid Moussa, președinte mondial al Federației Internaționale Imobiliare (FIABCI), va găzdui prima ediție a webinarului cu tema: Efectele COVID-19 asupra pieței imobiliare.
Moussa este președintele Sindicatului Imobiliar din Liban (REAL) și președintele fondator al FIABCI – Liga Țărilor Arabe. De asemenea, acesta are rolul de ambasador economic al Confederației de Afaceri din Andorra(CEA), reprezentându-i interesele în Orientul Mijlociu.
Fondată în 1951, FIABCI este o organizație multidisciplinară, care include 40 de profesii din sfera imobiliară și are prezență în peste 49 de țări, pe toate continentele.
Găsiți la acest link mai multe detalii despre webinarul gratuit.