Interesul pentru piața imobiliară continuă să crească iar specialiștii ne spun că suntem în plină schimbare a tendințelor pe piața rezidențială din cauza cerințelor din ce în ce mai exigente ale viitorilor proprietari. Tot mai multe proiecte capătă contur, iar investițiile în real estate sunt văzute ca fiind unele dintre cele mai profitabile.
Însă dincolo de acest interes în constantă creștere, care sunt diferențiatorii care determină viitorii proprietari să aleagă un apartament sau altul? Ce facilități și specificații urmăresc, unde își îndreaptă pașii când vor confort și liniște, acces rapid la principalele puncte de interes precum centre comerciale, parcuri, școli, clădiri de birouri?
Vorbim despre zone, despre proiecte rezidențiale și facilități cu Alexandru Mihai, Partener la Nordis, dezvoltator imobilar în București și în țară și agenție imobiliară specializată pe zona de centru-nord a capitalei.
Ce construiți în acest moment și care este evoluția unui dezvoltator imobiliar în România?
Nordis este dezvoltator imobiliar cu capital exclusiv românesc. Activăm pe piața de real estate din 2008 iar dezvoltarea imobiliară este o direcție a companiei noastre care s-a format în ani de muncă, timp în care ne-am implicat în toate aspectele ce alcătuiesc un proiect imobiliar.
Am creat propriul brand de ansambluri rezidențiale – Nordis Residence, iar cel mai nou din București este în Băneasa-Sisești, o zonă foarte liniștită de lângă lac, cu infrastructură total nouă. Apartamentele din complex au fost gândite să satisfacă nevoile unei familii moderne, să fie practice, luminoase și spațioase, superioare din punct de vedere calitativ, în raport cu piața.
Nordis Residence Băneasa Lake are amenajat un loc de joacă pentru copii, spații verzi și o sală de fitness. Se află într-o zonă privilegiată, închisă, cu străzi interioare doar pentru rezidenți și sistem de supraveghere video, dar în același timp are acces rapid la școli, supermarketuri, centre comerciale și clădirile de birouri din nordul capitalei.
În ceea ce privește construcțiile din țară, de curând, am început un ansamblu la mare, de tip ApartHotel de 5 stele care s-a vândut în proporție de peste 65% în faza de proiect, adică până la terminarea fundației. Lucrul acesta ne-a determinat să continuăm investiția și să achiziționăm terenul adiacent pentru a construi faza 2 a proiectului.
După mai bine de 10 ani în care am lucrat cu seriozitate dar și cu multă plăcere pe piața imobiliară, experiența și cunoștințele acumulate ne-au ajutat ca aceste proiecte să fie reale succese. Și aceasta credem că este evoluția firească a unui dezvoltator imobiliar.
Care sunt obiectivele principale pe care vi le-ați asumat ca dezvoltator imobiliar?
Noi punem foarte mare preț pe calitate. Începând de la materialele de construcție până la cele mai bune finisaje, de la facilitățile pe care le oferim în fiecare complex, până la partenerii cu care lucrăm.
Gândim în termeni de comunitate și punem accent pe experiența superioară și completă a viitorilor proprietari. Acest lucru ne definește și ne diferențiază în același timp. Ne-am propus să menținem standardele cu care am intrat pe piață la un nivel foarte ridicat. Investim timp și multă muncă pentru fiecare proiect pe care îl dezvoltăm și ne asigurăm că suntem la curent cu ultimele trenduri și informații din piață.
Ultimii ani au surprins piața imobiliară cu schimbări în preferințele clienților. Oamenii își doresc mai mult confort, mai multă accesibilitate, o viziune nouă a spațiului și o plăcere veritabilă de a ajunge acasă. Locuința devine un mijloc de a exprima cât mai bine și autentic personalitatea proprietarului. Iar noi ne dorim și urmărim în permanență ca ansamblurile Nordis Residence să ofere clientului nu doar o ușurință în a alege, ci o certitudine că au luat cea mai bună decizie.
Cum ai caracteriza proprietarul apartamentelor din Nordis Residence Mamaia Beach?
O persoană atentă la detalii și preocupată de starea sa de bine. Care își dorește bunăstare fizică, mintală, dar și financiară. Pentru că Aparthotelul nostru este un loc care poate fi casă de vacanță în care merge să se relaxeze și să se bucure de facilitățile ansamblului, de confort și o abordare premium, dar poate fi și o investiție. Mai exact, pe perioada în care nu se folosește proprietatea, noi o putem închiria, ocupându-ne de tot ce înseamnă gestionarea și promovarea ei, în regim hotelier, de la preluare oaspeți până la curățenia în apartamente.
Care sunt facilitățile pe care le veți pune la dispoziție în ansamblurile de la Mamaia?
Ansamblul Nordis Residence Mamaia Beach va însoți proprietarii într-o experiență unică, fiind înconjurați doar de servicii premium. Începând de la recepția somptuoasă și elegantă până la zona de SPA, galerie comercială la parter, piscină încălzită, sală de fitness și restaurant până la încălzire în pardoseală, terase și băi elegante. Construirea celei de-a doua faze ne oferă ocazia de a veni cu facilități speciale care vor face din ansamblu unaparthotel exclusivist în Mamaia Nord: parcare cu valet, piscină exterioară și zonă de relaxare cu bar, piscină interioară de tip tunel și galerie comercială de tip mini-mall cu branduri de lux.
În plus, ansamblul este amplasat ideal, la doar câțiva pași de plajă în cea mai bună zonă din Mamaia Nord, aproape de cluburile și restaurantele cele mai cunoscute.
În cât timp se vinde un astfel de ansamblu?
Așa cum spuneam și la începutul discuției, noi, momentan, avem vândute peste 65% din unități în Nordis Residence Mamaia Beach 1 care va avea deschiderea oficială la începutul sezonului 2020. Faza 2 a proiectului are ca termen de finalizare următorul an, 2021 și deja prezentăm apartamentele potențialilor clienți. Estimăm ca până la sfârșitul anului să vindem peste 80% dintre unitățile din faza 1 a proiectului și 50% dintre unitățile din faza 2.
Ce alte servicii mai are în portofoliu Nordis?
Portofoliul nostru include ansambluri din București, situate în zone alese cu predilecție precum Băneasa, Herăstrău, Privighetorilor. Toate sunt proiecte premium, cu standarde green și număr redus de unități, care asigură viitorilor proprietari un confort ridicat.
De-a lungul timpului, pe măsură ce compania a crescut, am inclus noi servicii și departamente: de administrare imobile, de investiții imobiliare, de management al proiectelor imobiliare. În 2015, am înființat Nordis Expats Properties, o divizie de consultanți dedicați expaților și diplomaților care se relochează în România.
Care sunt direcțiile de dezvoltare ale Nordis pentru perioada următoare?
Să continuăm pe panta ascendentă pe care ne aflăm în acest moment. După succesul pe care l-am avut cu vânzarea primului ansamblu de la Mamaia, ne-am propus ca, în următorii 5 ani, să dezvoltam conceptul de ApartHotel de 4 și 5 stele și să îl replicăm în cât mai multe locații.
În perioada imediat următoare, vom construi un ansamblu de tip aparthotel și la munte, în Sinaia, care va oferi cadrul perfect pentru relaxare și vacanță în toate anotimpurile, în cea mai apropiată stațiune montană de București.
Vom continua, în egală măsură, să dezvoltăm ansambluri rezidențiale premium în nordul Bucureștiului, în acest sens avem în plan să extindem Nordis Residence Băneasa Lake cu faza a doua. Vom derula parteneriate cu cei mai buni furnizori și ne vom asigura că livrăm cele mai bune servicii și ansambluri pentru că succesul unei companii, în real estate sau în orice alt domeniu, se obține doar prin dezvoltarea unor relații stabile și de încredere cu clienții.