SVN Credit Romania a înregistrat un volum record de finanțări intermediate în 2025, valoarea totală a acestora ridicându-se la 326,5 milioane de euro, în creștere cu 40,7%, comparativ cu anul anterior.
Segmentul ipotecar a dominat activitatea brokerului, reprezentând peste două treimi din totalul volumelor, cu 250 de milioane de euro generate de aproximativ 3.100 de împrumuturi.
Extinderea activității a fost susținută de o creștere agresivă a rețelei teritoriale, prin deschiderea a 12 noi birouri regionale în 2025, rețeaua națională ajungând astfel la 32 de unități.
Pe lângă segmentul ipotecar, compania a mai intermediat credite de consum în valoare de 60 de milioane de euro și a oferit consultanță pentru 110 finanțări corporate și de leasing, totalizând 16,5 milioane de euro.
Cătălin Marin, Managing Partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, a spus: „2026 are toate premisele pentru a aduce rezultate cel puțin la fel de bune ca anul anterior”. Acesta a menționat că începutul anului 2026 a adus deja dobânzi în scădere, media celor fixe coborând sub pragul de 5%.
La nivel național, piața creditelor ipotecare a stabilit un nou record istoric în 2025, cu un volum total de 10,9 miliarde de euro, în creștere cu 18,4% față de 2024, conform datelor Băncii Naționale a României.
Din acest volum, finanțările noi destinate exclusiv achiziției de locuințe au însumat 5,1 miliarde de euro, restul fiind reprezentat de refinanțări și restructurări. Deși numărul total de tranzacții imobiliare a scăzut ușor anul trecut, ponderea achizițiilor prin credit a urcat la 57% la nivelul întregii țări.






















