Cloud9 analizează investiții în orașe regionale

Dezvoltatorul imobiliar Cloud9, parte a diviziei Alfa Group, a finalizat lucrările de structură pentru cele trei clădiri aferente primei etape a proiectului Cloud9 Evolution.

Această fază inițială urmează să fie livrată în cursul anului 2026, marcând un moment de referință în extinderea portofoliului rezidențial premium al grupului.

În timp ce prima etapă se apropie de finalizare, lucrările pentru faza a doua sunt deja în derulare, având ca termen de livrare anul 2027. Totodată, dezvoltatorul analizează extinderea brandului în orașe regionale precum Cluj, Brașov, Iași sau Timișoara.

Prima etapă este deja vândută în proporție de peste 50%. În paralel cu avansul construcției, dezvoltatorul pregătește inaugurarea unei unități de învățământ private chiar în acest an, în urma unei investiții de 3 milioane de euro.

„2026 este momentul în care consolidăm tot ceea ce am construit în ultimii ani. Piața se schimbă, iar cumpărătorii sunt mult mai atenți la calitate, la ritmul de execuție și la valoarea reală pe termen lung. Cloud9 Evolution este un proiect solid, finanțat responsabil și orientat spre facilități care fac diferența în viața de zi cu zi”, a spus Răzvan Brasla, CEO Cloud9.

Proiectul integrează conceptul „orașului de 15 minute”, oferind rezidenților acces facil la o zonă comercială, spații de wellness și un hectar de spații verzi. Cele două etape ale ansamblului presupun o investiție totală de aproximativ 170 de milioane de euro și vor livra peste 1.140 de apartamente.

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo