Iulius obține o refinanțare record pentru Palas Iași

Dezvoltatorul local Iulius a obținut o refinanțare sindicalizată în valoare de peste 305 milioane pentru ansamblul mixed-use Palas Iași.

Aceasta reprezintă prima refinanțare unitară acordată în România pentru un portofoliu de clădiri cu funcțiuni multiple – retail, office, entertainment și centru de evenimente – integrate într-un singur proiect. 

Creditul a fost acordat de un sindicat bancar condus de Erste Group Bank Austria ca agent principal, din care fac parte BCR, Raiffeisen România și Raiffeisen Bank International Austria.

Finanțarea va susține atât procesul de reamenajare a ansamblului Palas Iași, cât și implementarea proiectelor viitoare ale companiei. 

Marius Perșenea, COO al Iulius, a spus: „Odată cu această tranzacție, grupul Iulius atinge o bornă istorică în 2025, cu finanțări totale atrase într-un an de peste 700 milioane de euro, incluzând și cel mai mare credit verde obținut de un proiect în dezvoltare – Rivus Cluj-Napoca, de peste 400 milioane de euro, în luna mai”.

Refinanțarea a fost obținută în contextul în care Iulius a demarat deja procesul de reamenajare a complexului Palas, conform unui concept semnat de celebrul birou de arhitectură Foster + Partners. Noua etapă include intervenții arhitecturale ce vor spori conexiunea cu Palatul Culturii și vor aduce un plus de lumină naturală în Atriumul clădirii de retail. 

De asemenea, suprafața totală de retail va crește la 80.000 mp închiriabili, urmând a fi extinse magazinele existente și aduse noi branduri în premieră regională. 

Proiectul vizează și reamenajarea grădinii Palas și relocarea centrului de conferințe Congress Hall într-un spațiu nou, cu panoramă spre Palatul Culturii.

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo