Piața imobiliară locală atrage 253 milioane de euro în S1 2026

Piața investițiilor imobiliare din România a înregistrat un volum de 253 milioane de euro în primul semestru din 2026, în scădere cu 35% față de perioada similară a anului trecut, însă numărul tranzacțiilor s-a menținut aproape constant, semnalând un interes susținut al investitorilor pentru activele locale, conform România.

În al doilea trimestru, investițiile au totalizat 102 milioane de euro, iar segmentul de retail a dominat clar piața, concentrând aproximativ 80% din capitalul investit, respectiv circa 81 milioane euro. Retailul a devenit astfel principalul motor al activității investiționale, într-un context în care investitorii continuă să caute active capabile să genereze venituri stabile și predictibile. 

Cele mai importante tranzacții din trimestru au fost realizate în afara Capitalei, confirmând interesul tot mai mare pentru orașele regionale și activele comerciale dominante din piețele locale. Printre acestea se numără achiziția portofoliului NEST, care include parcurile de retail din Moinești și Miercurea Ciuc, cumpărate de investitorul ceh Star Capital Finance de la RC Europe. De asemenea, centrul comercial Winmarkt Ploiești a fost preluat de Dolphin Invest de la grupul italian IGD.  

Alte tranzacții relevante au vizat proiectul GP Plaza, achiziționat de Square 7/M Core, dar și active cumpărate de utilizatorii finali, precum Jumbo Militari și mai multe magazine Brico Depot.  

Potrivit CBRE, perspectiva pentru a doua jumătate a anului este semnificativ mai optimistă. Tranzacțiile aflate în faze avansate de negociere depășesc 800 milioane de euro și includ active din retail, logistică, birouri și hoteluri. Dacă acestea vor fi finalizate conform planurilor, volumul investițional din 2026 va depăși nivelul înregistrat anul trecut.  

RO ENERGY EXPO 2026 728hi - Energyexpo