Piața de retail din România a înregistrat o perioadă de contraste în T1 2026, marcată de un nivel record al inflației și o scădere a volumului livrărilor de spații noi. Cu o rată a inflației de 9,9% la începutul anului, cea mai ridicată din Uniunea Europeană, vânzările de retail au scăzut cu 5,8%. Segmentul produselor nealimentare a fost cel mai afectat, raportând o diminuare de 9,2%, în timp ce consumul de alimente, băuturi și tutun a scăzut cu 2,7%.
În ciuda acestor indicatori macroeconomici adverși, apetitul dezvoltatorilor rămâne robust. La nivel național, sunt în construcție peste 320.000 mp de spații de retail, aproximativ jumătate din această suprafață (150.000 mp) având termen de finalizare până la sfârșitul anului 2026. Singura livrare notabilă din T1 a fost parcul de retail M Park Titan din București, cu o suprafață de 8.500 mp.
Datele agenției mai arată că pe Calea Victoriei, chiria prime a atins 90 euro/mp/lună, o creștere de 50% față de anul precedent, pe fondul interesului retailerilor internaționali de profil. În schimb, chiriile în centrele comerciale dominante s-au menținut stabile, între 50 și 90 euro/mp/lună.
Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency la Cushman & Wakefield Echinox, a declarat: „Apetitul dezvoltatorilor pentru noi proiecte de retail rămâne neschimbat, deși consumul a resimțit presiunea inflației în prima parte a anului. Cu un stoc de peste 320.000 mp în lucru, vedem o încredere solidă în potențialul pe termen lung al pieței românești, atât prin proiecte de tip shopping center, cât și prin parcuri de retail”.
Printre proiectele majore aflate în pregătire se numără Rivus Cluj (142.000 mp), Galați Retail Park (38.300 mp) și extinderea Promenada Mall din București (32.000 mp).
Experții estimează o redresare a consumului în a doua jumătate a anului 2026, pe măsură ce inflația se va stabiliza spre pragul de 5%.





















